Viața mi-a relevat, în timp, o realitate pe care majoritatea o ignoră, respectiv mediul oprimant, nedrept și stressant în care bărbatul de rând, în esența lui o persoană cumsecade, își duce existența. Intensa disparitate de șanse, exploatarea intensă și mediul intolerant în care biata ființă păroasă își duce, ca un iobag al vremurilor moderne, existența.
Din primul moment în care familia fericită privește înfrigurată, cântărește mintal și admiră aspectele fenotipice ce vestesc lumii că încă un nounăscut cu cromozom Y urmează a o blagoslovi cu prezența lui, trecând prin momentele în care aspectul fenotipic susamintit se înviorează ca pânzele unei iole în care suflă briza pubertății, până în clipele de final, ale andropauzei, bărbatul străbate această lume ca o corabie cu o cârmă din ce în ce mai mare și mai fermă, ce îi permite căutarea, alegerea, fugărirea și uneori abordarea pintenească a tuturor problemelor vieții, în general femei.
Contrar presupunerilor detractoarelor fenomenului și esenței masculine, bărbatul de rând și-ar dori să aibă o fire calină, deschisă conversațiilor cu tâlc, gherghefului și cuvintelor încrucișate, fiind oprit de la aceasta numai și numai de ghinionul pulsând din celulule Leydig, de datoria ancestrală de a perpetua specia (sau a muri încercând).
Una din acuzele nemeritate se referă la o așa zisă tendință a acestei ființe minunate de a avea discontinuități în fidelitate, botezate pompos ca afemeiere, deși orice observator neutru ar putea indica faptul că, urmare a cosmeticalelor, implantelor, parfumurilor, epilărilor și tuturor celorlalte provocări feminine bărbatul este la fel de nevinovat în tentativa de ronțăire ca un șoricel închis în hambar și că de fapt vinovata acestei aparente promiscuități masculine este, desigur, femeia fără iașmalâc.
De fapt și de drept prin interesul și modificările fiziologice afișate cu mândrie, bărbatul încearcă numai și numai să ofere soției, amantei, prietenelor și în general oricăror femei sub 50 de ani o dovadă suplimentară a firii lui deschise, ferite de misoginism și toată considerația pe care orele de salon ale acestora le merită cu prisosință.
Calea prin viață a unui bărbat urmează destinul unui mustang cu coama în vânt și penisul bălăngănind în libertatea preieriei, fiind nedrept și prematur curmat de lasoul căsătoriei și, în timp, cu sau fără cabrări, caracterizat de transformarea lui treptată din trăpas de rasă în mârțoagă de povară în drum către fabrica de clei, fabrică la care ajunge, statistic, cu câțiva ani înaintea femeii.
O altă acuză intolerantă cu care femeia pisează masculul este legată de o anumită reverie pe care acesta o manifestă, îndeosebi în legătură cu activitatea casnică, o mică preferință pe care acesta o afișează pentru formulele naturale de administrare a vitaminelor și mineralelor conținute în malț, de o prioritizare aparentă a unor fenomene de grandoare și semnificație depășind egoismul individual, cum ar fi liga 1, premiere league sau campionatele mondiale. Ogorul nevoilor feminine fiind permanent predispus spre campanii agrare, prezența bovinelor pe alte tăpșane, necum cu burta la soare și paiul în gură este periodic, intens și fără milă deplânsă, creîndu-se, complet fals, ideea unei anumite iresponsabilități masculine și lipse de seriozitate.
Istoria, sociologia, antropologia, filozofia și psihologia îmi stau pavăză și argument la cele expuse mai sus (sau cel puțin eu așa zic).
Vor trece secole poate până ce o mișcare cât de cât coerentă va restaura bărbatul la locul lui în societate și tot ce pot spune colegilor mei, mai mult sau mai puțin păroși este atât : venceremos !