agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-10-02 | |
Una din problemele campaniilor electorale la români este focalizarea permanentă a discursului candidaților și a atenției mass media pe promisiunile și proiectele de viitor ale acestora, fără o analiză serioasă, persistentă și severă a promisiunilor neținute și proiectelor eșuate din alegerile trecute.
La fiecare patru ani aceleași organizații și aproximativ aceiași oameni ne privesc în ochi prin lentilele mioape ale televiziunilor aservite și încep să ne explice cum și de ce pe viitor va fi mai bine. Ca niște bețivi care la o bere ne detaliază modalitatea gradată prin care vor trece de la vodka la suc de portocale, ca niște curve care între două penetrări duble încearcă să ne convingă că de mâine se apucă de macrameuri în curtea mânăstirii, politicienii ni se adresează cu convingerea cu care o haită de dobermani ar invita o pisicuță să coboare, pentru o discuție prietenească, din copac. Într-un fel sistemul nostru politic îi ajută. În loc să construim la nivel constituțional o modalitate clară de a conduce, în care un partid sau un președinte câștigător să-și facă, apoi să-și și asume politica și rezultatele ei, sistemul nostru impune înțelegeri, alianțe, negocieri, fuziuni și coabitări cât să devină la un moment dat cu totul imposibil, oricum extrem de greu, să mai înțelegi care sunt autorii dezastrului din țară, câtă vreme președinții vor pretinde întotdeauna că n-au avut prerogative, premierii se vor plânge că nu au fost lăsați să lucreze și partidele, chiar dacă n-au ratat decât câte un guvern din 10, că n-au avut în fapt vreodată vreo putere. Ca niște liceence întrebate de un prezervativ folosit toți se arată cu degetul unii pe alții, clamându-și virginitatea și chiar dezgustul față de desfătarea cu fructul oprit. În țară 24 de ani de haos imposibil de atribuit cu claritate a dus la o scădere evidentă în toate ramurile de activitate, de la economie la sport, la toți parametrii măsurabili, de la câștig la demografie, în tot ce ar putea să însemne expectanță și speranță. Populația scade constant, urmare a scăderii natalității și creșterii emigrației; numărul de familii diminuă prin reducerea căsătoriilor și creșterea numărului de divorțuri și copii fără părinți sau cu familii împrăștiate tind sa devină majoritari. Atât cât mai rămâne din populație este îmbătrânită și din ce în ce mai neinstruită. Învățământul se prăbușește treptat. Profesorii și școlile nu mai au bani, rata de non promovabilitate a examenelor de capacitate și bacalaureatelor scade constant și în facultăți deja există jumătate din studenții de acum 10 ani. Visul și speranța tinerimii este legată strict de străinătate, fie în ce privește facultatea, fie măcar în proiectul de a merge cu diploma de-aici ca să culeagă căpșuni în țări cu aer mai curat. Sănătatea a rămas dependentă de câteva spitale în care medicii mai buni citesc zi de zi ofertele de mună din privat sau din străinătate; ciubucul s-a endemizat în paralel cu salariile de câteva sute de euro pe lună și medicii de familie încearcă, dacă apucă să își termine scriptologia, să însănătoșească pe plan local, fără medicamente și fără analize, cât mai mulți oameni pot de fapt trimite-n altă parte. Posturile pentru tineri sunt fie blocate de mult de minister, fie sunt apărute fără TVA pe bursa neagră și dorința de a trece câțiva ani prin purgatoriul vreunui doctorat, în contextul în care acesta nu este în vreun fel răsplătit, pecuniar sau altcumva, a devenit o formă ciudată de masochism intelectual. Două sute de kilometri de autostradă în 25 de ani, unul sau două drumuri ceva mai bune, un pasaj sau două, trotuare în câmp, borduri schimbate la doi ani, o flotă distrusă, mii de mașini blocate în trafic și sute de călători înghesuiți în personalele mizerabile dintotdeauna este modelul românesc în ceea ce privește revoluționarea transporturilor naționale, dar sigur că fiecare din candidați va scoate din buzunarul lui imaginar, cum scoate vaca cufurită balegă, sute de kilometri de autostradă pe care îi va ctitori, dacă este ales și lăsat, în anii care vin. Sindicatele au revenit la funcția de a distribui bilete de vacanță și cadouri de crăciun și seriozitatea, eficacitatea și fezabilitatea vreunor măsuri eficace de protest este asemănătoare cu organizarea vreunui miting al caprelor împotriva pastramei. Poliția a progresat în principal admițând suficiente femei în rândurile ei albastre cu chipiu, astfel că bătăii tradiționale a suspecților probabil că astăzi li se servește și inumane tratamente de cicăleală și îmbufnare. Ca niște îngrijitori de la grădina zoologică în perioada de rut a gorilelor, implicarea lor în trafic este mereu contemplativă și, dacă au localiza vreodată vreun bun furat de la cetățean probabil că s-ar da la CNN. Din sălile prea pline și cu arhive prea prăfuite, servitorii justiției naționale, sub oblăduirea și adesea la indicație prezidențială, încearcă să pozeze în a patra putere în stat, având în context prestanța, caracterul fioros și seriozitatea unui leu împăiat. Proceduri greoaie amână cu anii întemnițarea poltronilor dovediți, dosare se fac pierdute în răstimp și speranța cetățeanului de rând de a-și găsi la timp, complet și fără cheltuială dreptatea în România este asemănătoare cu cea a porcului de a-și converti de Crăciun propietarul la un stil de viață vegetarian. Sistemul de taxare permite în continuare socializarea la cozile ghișeelor și singurul evazionist cu probleme ești de obicei tu, cetățeanul de rând, în nici un caz țiganul cu vila în formă de pagodă, politicianul cu stil de viață de milionar sau propietarii mașinilor de sute de mii de euro care te depășesc pe banda continuă la stop. Toate acestea de mai sus și multe altele la care nu m-am gândit să le scriu se întâmplă acum și fac parte din opera trecută a acelorași politicieni care, dacă ar fi să-i ascultăm, vor face și vor drege. Care au proiecte, viziuni mărețe, gândiri bugetare un pic obscure, dar grandioase și mai ales au foarte multă logoree, nici un pic de artroză la degetul cu care arată permanent unii la alții și niște obraze atât de groase că le trebuie o oră de machiaj ca să-și acopere solzii . Dar care, cu toții, au făcut, fac parte și o vor face în continuare din același sistem politic care ne-a dus aici. Și care ne va duce, din păcate, tot înainte pe drumul asumat. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate