“Will the wind ever remember
The names it has blown in the past”

cînd eram copil
mi-era frică să cobor în beci
nu răzbătea niciun firicel de lumină
cartofii vechi dăduseră-n colț
colții mi se păreau un fel de mîini
pe care le întindeau morții să mă cheme la praznic
eu nu eram pregătit să plec de lîngă ai mei
ai mei spuneau că sunt pregătiți să plece de lîngă ai lor
puneau deoparte casînci și prosoape
cînd tuna făceau semnul crucii în grabă
de parcă ar fi plătit aratul de primăvară

și uite-așa te trezești că-ți lipsește tot ce-ai urît
serile în care stăteai în genunchi lîngă pat
mintea-ți zbura la mămăligă cu zahăr
păduchele calului scobai porcușori
după patru bucură-te marie pierdeai șirul
și nu mai știai dacă e ziua misterelor de slavă ori de durere
zilele în care udai cu năduf via
cîte-o găleată cu apă la un butuc
20 de butuci 20 de feluri în care-ți spuneai
las’ c-o să vadă ai mei cînd o să cresc și n-o să mai aibă cine să ude
ai crescut și nu mai e nimeni să vadă că nu mai ai butuci de udat
înainte credeai că pămîntul îți dă de toate dacă ești bun cu el
nu te-a învățat nimeni
pămîntul nu dă doi bani pe cine-i bun
pentru că n-are memorie


de ciudă
îți faci o altă sfîntă treime
poate jimi hendrix jim morrison janis joplin
de fiecare dată cînd cineva moare după o suferință mai lungă
îți spui poate e mai bine așa
dar nu vei ști niciodată dacă ultima gură de aer
aduce eliberarea
sau e doar un fel de a spune cu spaimă
mai lasă-mă doamne
încă zi