După cum știți probabil cu toții orice zi este, pentru angajat, o zi de bucurii și entuziasm deosebite, dar luni dimineața în mod particular aduce pentru conaisseurs și extazul fin de a fi scăpat din nihilismul câte vreunui week end pierdut aberant la șptițuri, bridge, zar sau somn.
Ca urmare astăzi m-am trezit voios și plin de vână și nu ciufulit, plin de cuvinte buruienoase și un pic vindicativ la adresa mobilului care mai pierde câte un apel, dar niciodată nu mă dezamăgește când este vorba de sculat dimineața.
Fiind primăvară m-am îmbrăcat astăzi doar cu un tricou, pentru că îmi place să am mișcările libere când consult și dau din mâini, o decizie atenuată doar parțial din punct de vedere termic de geaca de deasupra, mai ales când am înțeles că, în subtextul înțelepciunii băsesciene, la noi doar vara nu este ca iarna.
La servici venise prematur iepurașul, sub forma unei hârțoage de semnat. Nu era nici de data asta vreo înștiințare privind mărirea salariului și mă simt un pic dezamăgit, deși nu întrutotul convins că ar trebui să deschid subiectul cu managerița.
Mă țin de șotii, de internări și de externări, relaxându-mă între ele cu câte un consult și treaba merge bine, ba chiar productiv. Tainic, unul dintre pacienți mă informează că este de la țară și că în ograda, țarina și cotețele din dotare s-ar putea găsi, dacă doresc, ceva plante și lighioane potrivite pentru mine, fără a specifica dacă acestea cotcodăcesc, grohăie, behăie sau doar latră. Nu sunt totuși colecționar așa că îl conving să lase nealterat ecosistemul rustic de acasă.
O altă doamnă se dovedește a fi o excelentă ascultătoare. Aprobă tot ce zi și încuviințează cu sfințenie cuvintele mele. Sunt din ce în ce mai încântat, aproape că nu vreau să mai plece, atâta validare nemaiprimind de la o femeie de când mă întorceam la mama acasă cu coronița. Viața este însă crudă și trebuie să ne despărțim, așa că îi spun să se ducă la parter, la asistentă să-i ia sânge. Înțelege prompt și dă să plece, dar, în momentul în care pune mâna pe clanță se întoarce la mine și mă întreabă ”La ce etaj?”
Întrerup activitatea la ora mesei; unul din avantajele serviciului de gardă constă în masa caldă preparată și servită de specialiști. Menul de astăzi, ca de altfel din ultima lună, este plin de fibră și de vitamină, respectiv varză. Practic foarte asemănătoare cu cea de la mama acasă minus că mama mai semăna și bucăți de porc în ea și o săra o singură dată, probabil din zgârcenie. Cu toate acestea delicioasă în comparație cu ceaiul acrișor cu morcov și albitură de la felul unu.
Ies de la masă și plec direct la magazinul de peste drum, hotărât să încerc să îi păcălesc să îmi dea ceva de înghițit pe ceva mărunțiș. Mă aleg cu o merdenea, teoretic de ciuperci, deși un studiu amănunțit al umpluturii ar putea ocazional rezulta și în surprize. Merdeneaua are un aspect exploziv, fărămițându-se la fiecare mușcătură ca un parbriz lovit de ciocan, astfel că la finalul prânzișorului cabinetul meu arată mai plin de firimituri decât cușca unui porumbel anorexic.
Pe geam ploaia continuă neabătută și, țepuit, copacul din dreapta ferestrei pare a-și deschide prematur frunzele. Sub tricou trupul încearcă futil să transforme varza ingerată în căldură și mă gândesc că două, trei zile de pneumonie nu pot fi un capăt de țară pentru o persoană atât de puțin ipohondră ca mine.
Necazul ar fi însă să nu vin la servici...