În obscuritatea barului tânăra arăta, în ciuda hainelor sugerând îndemânarea la limită, simțul cromatic bizar și o oarecare îmbibare etanolică a vreunui stilist moldovean, destul de bine. Trupul ei micuț și nurliu părea a primi băutura cu nesațul unui ghiveci de mușcate uitat la soare, după cum numărul mare de pahare goale de pe masa păreau a sugera. Din ce în ce mai des, capul obosit al femeii tindea să se așeze pe masă, mai ostenit decât un titular de națională după un sprint prelungit.
Broscoiul urmărea de jumătate de oră prestația, de pompă supraturată, a domnișoarei, încercând să determine modalitatea și momentul abordării, undeva între cel al criticismului cu care era obișnuit din partea oricărei femei insuficient cherchelite și lipsa de reactivitate a celor aflate în precomă.
Când, într-un final tânăra își deșărtă, cu un aer intrigat, conținutul poșetei pe masă, sub privirile lipsite de empatie ale ospătarului, bărbatul se ridică și, cu pasul lui săltat se apropie de cei doi, intervenind cu vocea lui sonoră
- Probleme, Eduard ?
- Probleme, Șefu, probleme... cu plesnitoarea asta nenorocită, care a supt până acuma ca o cămilă cu diabet și acuma mă pune să pescuiesc după portofelul ei imaginar din paporniță
- Țțț, Eduard, țțț... Așa se vorbește cu o doamnă? Du-te băiatule și mai adu ceva, ce serviți domnișoară ?
- RDV, dar nu mai îmi dă anuimaluuuu, răspunse fata, cu o voce în care frustrarea femeii nedreptățită de bărbat se făcea auzită
- Rede.. ce? întrebă nedumerit broscoiul
- Rachiu de vin, Șefu, îl lămuri Eduard. Ceva ce numai esofagul oțelit al moldoveanului poate suporta, cu prețul zonelor neesențiale ale ficatului.
- Păi adu o sticlă și cere-ți scuze domnișoarei, animalule, continuă patronul, făcându-i cu ochiul chelnerului
- Îmi cer o ... se auzi bodogăneala acestuia pe când se îndepărta.
Broscoiul se așeză, neinvitat, pe scaunul de lângă femeie și urmărind-o cu interes în eforturile acesteia de a recupera cât mai complet conținutul poșetei de pe masă, efort aparent mai dificil decât eforturile unui baci cu artroză de a –și îndemna mieii cu deficit de atenție înapoi în stână, se prezentă
- Permiteți să mă recomand, duduie dragă. Orăcăilă, patronul acestei ceainării, om de afaceri, impresar. Broscoi de vază în localitate.
- Să crești mare, răspunse fata, cu atenția în mod evident focusată pe mișcările prin care rujul părea a se îndepărta de degetele ei fine, ascunzându-se printre pahare.
- Și pe dumneata te cheamă ... o ajută el
- Degețica, exclamă fata încântată acum că, înconjurat de cele două palme, rujul în fine capitula, lăsându-se transportat la loc în geantă.
- Doriți să vă ajut un pic ? se oferi galant broscoiul, începând să recupereze de pe masă clamele, prezervativele, absorbantele, pudriera, și celelalte
- Ești drăguț... Mă rog, amabil, conchise fata după ce se uită mai atent la el, împingând poșeta de firmă, pe care scria Giani Versaci.
Adevărul gol goluț este că termenul de ”drăguț” nu putea fi folosit în ce-l privea pe Orăcăilă cu mai multă îndreptățire decât ar fi folosit pentru descrierea produsului final al digestiei. Nici măcar mama sa, altfel extrem de iubitoare, nu îl mai folosise de mult și, chiar dacă în adâncul lui broscoiul știa că trebuie să există bărbați mai urâți pe Pământ, nimeni nu a putut vreodată să îi arate vreunul.
- Și cu ce treabă prin capitală, domnișorico ?
Degețica înspiră adânc, sorbi încă o gură prelungă din pahar și, aprinzându-și țigara, începu să depene:
- Eii.... ziceam că mă mărit. Sunt de vreo șase luni în prietenie pe facebook cu un băiat frumos, de aici din oraș, sau cel puțin așa credeam. Uite, butonă ea în telefon, uite-l, ăsta este, fluturașul meu
Mimând interesul, Orăcăilă se uită la poza unui tânăr extrem de sănătos, cu dantura albă, pătrățele abdominale, chip perfect și toate celelalte atribute pe care numai o viață sănătoasă, atenția la detalii și priceperea la photoshop le poate conferi unui mascul
- Așa că am venit să ne întâlnim... că zicea că mă iubește, și că vrea să mă iaaaa... începu fata să bocească
Broscoiul o lăsă să se liniștească, umplu paharul și, cu ajutorul unui șervețel șterse lacrima femeii. Suflându-și zgomotos nasul aceasta continuă
- În fine, am vândut capra lui tata, am luat rata până la Bârlad de unde am luat trenul să ne întâlnim și să fim fericiți. Chiar aici, la crâșma asta...
- E ceainărie, corectă Orăcăilă
- Mă rog, aici, la ”Broscoiul rafinat” ne-am întâlnit. M-am așezat la masă, așa cum mi-a zis să fac și am luat și eu un pic din ceaiul ăsta al vostru, să îl aștept. Părea că întârzie și nu știam ce să fac când l-am văzut venind... Să-mi cadă fața, nu alta
- A venit deci? Păi unde e acum? se miră broscoiul
- Nici nu l-am recunoscut, reîncepu să plângă fata... Uite vezi chipul ăsta perfect ? continuă ea împingând mobilul din nou în mutra omului... Imaginează-ți că și-a lăsat bărbuță, de am zis că este un țap transformat pe jumătate în om de o zână cu un simț al umorului extrem de dubios. Pe căpățână avea o pălărioară din alea care le punem noi acasă când vedem că ciorile se apropie prea mult de sperietoare și îți legase de gât un batic de am crezut că și-o fi pus vreo cataplasmă cu varză pentru vreun furunc la glandă, cum mai făcea bunica, dumnezeu să o odihnească.
- O fi hipster, observă broscoiul. Primim tot felul de oameni pe aici, așa e
- Așa zicea și el. Doar că nu era numai asta. Îmi zisese că are 25 de ani, dar părea un pic mai copt, așa că m-a lămurit că îmi spusese vârsta strict de la renașterea pe care divorțul a adus-o în viața lui și mi-a spus că, deși este cu adevărat doctor în rachete spațiale, încă nu are voie să profeseze, că nu și-a luat licența.
- Săraca fată...
- Mă rog, mi-am zis, asta este. Nu ne alegem ursitul. În plus omul părea că mă place, așa că am stat la câteva păhărele și recunosc, la un moment dat m-am încins. Mai pățesc asta când beau cu câte unul, sper că nu vă deranjează ...
Nimic din atitudinea broscoiului nu arăta că ar fi fost deranjat
- În fine, știți și dumneavoastră cum e cu tinerii, nu ne place să stăm prea multă vreme încinși
- Și bine faceți, completă Orăcăilă
- Așa că am fost la el acasă. Un loc frumos, cu multe camere, cu portar îmbrăcat în uniformă, mi-a plăcut. A fost drăguț cu mine și destul de priceput în folosirea stiletului din dotare, deși sincer să fiu eu sunt mai obișnuită cu paloșul flăcăilor de pe la noi. Mi-a zis însă că așa e la voi în oraș, așa că nu am obiectat.
- Nu e așa, protestă ofuscat Orăcăilă
- Mă rog, am adormit în brațele lui, urmând ca azi la trezire să mergem la casa de căsătorii. Presupun că după o astfel de noapte am dormit un pic prea mult, deși asta nu justifică cuvintele urâte și smuciturile cu care m-a trezit zgripțuroaica aia, camerista, cum își zicea. El, nicăieri. Ea, că cică să plec, că la ei nu e bordel, ba mai mult mi-a scotocit prin poșetă, mi-a luat toți banii pe capra tatei și m-a dat afară... de atunci sunt aici și aștept pe Fluturaș, să mergem să mă mărit. Deși cred că s-a făcut târziu pentru mers la Sfat, nu ?
Broscoiul își făcuse o imagine destul de completă asupra peripețiilor, dar și asupra potențialului fetei. Viitoarea doamnă Fluturaș era de fapt coaptă pentru un stagiu pe bază de amfibii.
- Degețica, începu el, uite cum stă treaba....





Pe undeva, se gândea Degețica, nu a nimerit tocmai rău. Dansul la bară, o dată deprins, nu se dovedea chiar atât de dificil pe cât i se păruse că o să fie, mai ales că nici clienții nu se dovedeau extrem de meticuloși din perspectiva coregrafică a interpretării. Comparativ cu bătutul fasolei, strânsul surcelelor sau culesul cucuruzului era chiar plăcut, în ciuda palmelor cu care, o parte din admiratori îi mai lipeau uneori câte o bancnotă de fund. Arareori atențiile acestora depășeau însă aceste limite, fie și numai pentru că Orăcăilă se dovedea extrem de posesiv și de atent.
Se obișnuise și cu traiul alături de broscoi și nu o deranjau cine știe ce momentele de intimitate, mai ales că rezerva de RDV a localului îi era mereu disponibilă. Mai neplăcute erau momentele în care primeau vizita mamei acestuia, doamna Orăcăilă, o femeie care nu mai fusese auzită rostind cuvinte de laudă de la aselenizarea lui Neil Armstrong.
Cumva baba se aștepta ca, întoarsă cu bucile roșii de la serviciu, Degețica să își facă timp și energie ca să deretice, să șteargă de praf bibelourile coprolitice din casă, să spele, calce, scrobească, împăturească și să binecuvânteze chiloții bărbatului, toate ca preambul și adecvat afrodisiac pentru activitățile nocturne pe care acesta le aștepta. Și chiar dacă în câte o zi, în care inspecția soacrei era iminentă, își mai găsea timp și energie să facă o parte din toate astea, putu constata că, în ciuda cataractei incipente, aceasta era capabilă să detecteze orice fir de praf, scamă sau firimitură cu acuratețea cu care un satelit american de spionaj numără lingurițele de zahăr din ceaiul lui Putin.
Pentru un afacerist atât de talentat și persoană cu oarecare perspicacitate, Orăcăilă era destul de puțin atent la tensiunea crescândă dintre cele două, fiind bucuros atât de prezența și de nurii femeii cât și de vizitele și orăcăiala mamei, aprobând bovin din cap ori de câte ori vreuna din ele se plângea de cealaltă.
Părinții ei îi scriau o dată la câteva luni, de obicei ca să îi ceară bani, să o întrebe când se mărită și să transmită pe cale epistolară gândurile preotului comunei asupra acestui subiect. Se dovedeau totuși relativ mulțumiți de faptul că fata lor își găsise servici, că era artistă și că se afla la casa ei.
Echilibrul menajului lui Orăcăilă s-a spart dramatic într-o duminică în care, uitată un pic mai mult în cuptor, friptura devenise atât de crocantă că nici măcar Oliver Jaime nu ar fi putut să mai recupereze din ea măcar cât să hrănești o pisică mai puțin mofturoasă. Observațiile doamnei Orăcăilă au fost, în context, adecvate, mai ales în primele zece minute, de încălzire. Din păcate însă baba se simțea mai încărcată de energie decât o eoliană surprinsă de uragan și profită de incident ca să facă și un mic portret psihologic al Degețicăi, un portret de altfel destul de complet prin înglobarea unor elemente de proveniență etnografică, moralitate privită din perspectiva sexualității și incriminarea capacității acesteia de efort.
Înlăcrimată de apelativul însumativ de ”putoare moldoveancă” Degețica a ripostat cu moderație, detaliind lipsa de diferențe semantice de esență între termeni ca ”hoașcă”, ”băbăciune” și ”hoanghină” și ”hoancă” și povățuind-o să mai stea și pe acasă, unde posibil ca zilele acestea să o caute o doamnă de treabă cu coasa.
Cu perceptivitatea masculină obișnuită în astfel de situații Orăcăilă reuși să detecteze posibilitatea ca între cele două să existe unele divergențe care să îl implice și pe el. Epifania îl penetră în chiar momentul în care ușa de la intrare se trântise în urma mamei, care ieșise bodogănind ”Uite cum sunt insultată și tu stai ca boul”, concomitent cu cealaltă ușă trântită, la dormitor, de unde vocea Degețicăi sugera că viața sexuală a cuplului va trebui, de-acum încolo, să cuprindă exclusiv pe bătrâna broască.
Iubirea adevărată arareori supraviețuiește conversațiilor aprinse din jurul unui castron de friptură arsă.
Ca orice bărbat de peste 40 de ani Orăcăilă avea nevoie mai mare de mama sa, de alinarea pe care aprobarea acesteia, deși neexplicită, i-o aducea adesea. Deși nu l-a iertat cu adevărat, doamna Orăcăilă i-a acceptat regretele și i-a readus aminte ceea ce îi spusese dintotdeauna – că balta este plină și că, mai ales, se află la un sărut depărtare de a fi prinț.
Degețica a trebuit să plece, dar nu a suferit prea mult. Era deja un nume în show biz ul capitalei, așa că nu a dus lipsă de pețitori. Ultima oară când am auzit de ea era proaspăt divorțată, de un anume Herr Sobol, de la care avea un copil și câteva milioane și prezida un juriu de evaluat talentul oamenilor din jur. Zilele astea mai dansează la bară, pentru noi, doar în mod excepțional.
În fine doamna Orăcăilă continuă să aibă grijă de fiul ei și, în ciuda celor 93 de ani, încă mai trage nădejde să vadă primul ei nepot