Deunăzi am consultat un tânăr sub 25 de ani lovit de una din cele mai odioase morbidități ce poate afecta un bărbat, respectiv reducerea libidoului și, mult mai grav, reducerea consistenței de armătură a organului prin care, în mod uzual, bărbatul normal (și cu precădere cel tânăr) își manifestă aprecierea și interesul pentru ținutele, machiajul și aspectul general ale domnișoarelor din jur.
Practic esenței de stejar noduros cu care se mândrea până de curând îi luase locul o consistență mai degrabă de brad, suficientă ce e drept pentru a-l ajuta să-și croiască drum la nevoie, totuși un pic cam moale din perspectiva edificării unor opere memorabile.
Amintirile momentelor, nu foarte îndepărtate în timp, în care pentru îndoirea fălniciei ar fi fost necesare dalta și patentul erau, pentru pacient, insuportabile.
Nici libidoul nu mai era ce era odinioară. Exceptând primele zile ale regăsirii cu prietena, în care cu cele trei-patru partide zilnice mai reușește, cât de cât, să mențină aparențele, pe restul perioadei de-abia mai poate menține un ritm cvasieunucal de doar o dată pe zi.
O altă zonă de restricționare gravă a performanței este și cea a mentenanței. Practic zilele în care mai reușește câte o oră de menținere a a steagului de luptă desfășurat sunt tot mai rare și performanța uzuală s-a redus drastic la numai 30-40 de minute până ce, sub loviturile repetate ale partenerei în semicomă, drapelul se pleoștește în rușine și semivigilitate.
Spre stupefacția mea consultul minuțios nu a arătat nimic în neregulă, dacă exceptez de la apreciere bărbuța de țap, purtată cu mândrie, ca și cu ar fi fost o podoabă.
Am încercat să consolez omul, aflat indubitabil la începutul andropauzei.
Aș fi încercat să îi consolez și partenera, dar probabil că biata femeie se ascunde pe undeva prin întuneric, tremurând ca varga de fiecare dată când aude ușa de la intrare trântindu-se și pașii apăsați ai bolnavului venind spre dormitor.