În ciuda persistenței cu care părintele insista, împungând cu degetul arătător al mâinii drepte de mai mult de un sfert de oră tastatura, laptopul continua să se împotrivească cu îndârjire diavolească cuvintelor sfinte pe care Sesenie Boboca dorea să le insereze în prezentare.
Cumva de la al treilea vers al rugăciunii speciale către Sfântul Duh, piesa de rezistență a disertației, micuța jucărie începuse să se împotrivească și să se albăstrească ca și cum, încolțit, Satana, aciuit pe undeva prin infernul de siliciu al dispozitivului, ar fi încercat să apere esența păcătoasă a acestuia de conținutul purificator și înalt semnificativ al rugăciunii.
Mai mult, la fiecare apăsare din ce în ce mai hotărâtă a comenzilor, laptopul se hotărâse să riposteze sub forma unui țiuit prelung și blasfemiator, fapt care ar fi îndepărtat poate vreun păcătos cu inima mai slabă, dar nu un exorcizator de renumele și hotărârea unui preot ortodox cu experiență.
- Petrică, își strigă părintele nepotul, hai până aici băiete, că iar și-a băgat Ucigă-l toaca coada în calculatorul tău ! ...
Petrică plecase de peste jumătate de oră pe fereastră, de la a treia restartare reușită a dipozitivului și, pitit undeva în capătul străzii fuma un chiștoc de Viceroy așteptând cu răbdare sunetul toacei, singurul zgomot la care, în zilele acestea de efervescență științifică, Sesenie Boboca mai își aducea aminte să mai treacă pe la parohie.
Poate că tânărul ar fi pus și o distanță mai mare între el și cucernicul aflat în bătălie cu născocirile lui Bill Gates, dacă nu i-ar fi răsunat încă în cap vocea mamei, în timp ce îi răsucea cu mânie creștină urechile :
”O să stai nenorocitule și o să îl ajuți pe nea Sesenie, dacă vrei să nu îți dau routerul la porci. Preasfântul de frate-meu pregătește o lucrare de inspirație dumnezeiască și nu o să pregeți tocmai tu să îl ajuți, fabrică de bășini ce ești”
”Dar, mamă, mă nenorocești... Cu ce mai văd eu check-in urile, pe ce mai vorbesc cu Viorica, pe ce ...”
” Dar Viorica stă în capătul uliței, retardatule și nu cred că ești atât de greu de găsit cât să dai check-in de fiecare dată când te duci cu oile în prund ... Să nu aud că se plânge părintele că îți lungesc urechile de o să le porți înodate de-acum încolo...”
- A plecat, pușlamaua mică, murmură Boboca în timp ce, într-o inspirație divină, reseta îndăratnica sculă. Tinerii din ziua de azi sunt toți niște păcătoși, mai observă el cu durere în voce, așteptând ca zvărcolirile de pe ecranul încă negru să se mai potolească.
Din păcate însă și spre uimirea teologului prezentarea, nobilele cuvinte sfinte pe care tocmai le scrisese dispăruseră ca nucile din jurul unei veverițe flămânde, lăsând în locul lor tot felul de poze mici și indistincte, răspândite de-a lungul și de-a latul a ceea ce părea a fi o păcătoasă fără obsesii vestimentare.
- Piei, drace, îngăimă popa, stuchind ecranul și încercând să îndepărteze, prin forța rugăciunii și a puterilor sale exorcizatoare ispita cuibărită în laptopul adolescentului. Preasfântă milostivă, apără și păzește...
Cumva rugăciunilor preasfântului li se răspunse într-un final când, crescând dintr-un ungher nevăzut un text se lăți brusc pe ecran, luând locul despuiatei. Cu inima bătându-i frenetic, dar și cu mulțumirea victorioasă de a fi curățat calculatorul copilului, părintele își potrivi mai bine ochelarii pe nas, citind rândurile care se revărsau
” Petrică, ești?”
” A plecat bărbosul, frate?”
” Hai că noi o ardem la Volodea. Vine și Viorica și Mariana și Georgică, și a adus și Anatol niște iarbă... zi-i și tu lu Nea Colivă să întindă aripile și să bată pas de defilare cu genunchii la piept că se ceartă babele pe lumânările alea groase”
”Petrișor te mai aștept zece minute, pe urmă pun sutienul, că mă trage rău”
Un sfert de oră mai târziu totul se terminase. În fața tuturor acestor manevre ale necuratului era o singură soluție și învățatul o știa.
Când Petrică se întorsese acasă, totul era din nou cum se cuvine și părintele rezolvase problema.
Scufundat în aghiasmă, laptopul era în fine complet exorcizat și, cu blândețe Sesenie Boboca luă în brațe, în ciuda zbaterilor acestuia, pe tânărul înlăcrimat într-un moment de slavă, consolare și dragoste creștinească.



Parcarea catedralei era înțesată de mercedesuri și, în BMW ul lui, Sesenie Boca se simțea un pic rușinat. De altfel și ceilalți cucernici participanți la congres se uitau cu mirare și interes la această apariție sărăcăcioasă și părintele era convins că, dacă nu ar fi existat acea îngăduință pe care creștinul trebuie să o arate nevoiașilor, situația ar fi putut deveni cu ușurință penibilă.
Toți titanii sinodului păreau prezenți și lucrul nu era de mirare câtă vreme cele două capete de afiș ale simpozionului măcinau cele mai ascuțite minți ale ortodoxiei române de atâta vreme.
Toată suflarea prezentă aștepta cu interes conferința plenară a Preafericitului, tema acesteia ”La credință mare, catedrală mare” uimind și emoționând pe toată lumea în contextul în care atât de mulți rătăciți, păgâni, homosexuali și lifte venetice se opuneau cu răutate, pe fel de fel de pretexte, la construirea cât mai grabnică a Catedralei Neamului. Toată suflarea drept credincioasă prezentă aștepta cu nerăbdare și interes replica patriarhului la absurditățile proferate de aceștia privind costurile, utilitatea și relevanța acesteia.
În partea a doua, nu mai puțin important, mitropolitul Moldovei, preasfântul Baldovin urma să prezinte în fine proiectul lui mai vechi privind implementarea noilor carduri de rugăciune, absolut necesare în epoca aceasta tulbure în care atât de mulți fals credincioși încercau să se sustragă atât de la prezența la slujbă cât și de la plata contribuțiilor prin care iubitorul de Dumnezeu pune umărul la susținerea Sfintei Biserici.
”Da, un program pe cinste” gândea în sinea lui Boboca apropiindu-se de diaconul însărcinat cu acreditarea
- Sfințenia dumneavoastră sunteți participant sau aveți lucrare? îi întrerupse acesta gândurile
- Un poster, fiul meu, un poster. Sunt Sesenie Boboca, de la Hurlubești
- A, domnia voastră ați trimis materialul acela cu Sfântul Duh...
Părintele zâmbi fericit
- Da fiule... ”Îndepărtarea necuratului rezistent la litaniile obișnuite, prin izbirea cu Sfântul Duh”. Practic artileria grea în domeniu.
- Foarte originală lucrare, părinte, foarte originală. L-am auzit chiar pe Preafericit într-una din zile că abia așteaptă să citească lucrarea și numai programul foarte încărcat al congresului a făcut să nu fie acceptată comunicare orală.
- Dacă puteți să îmi indici locul unde urmează să o expun.... Și ce folosesc? ... Scotch ? Pioneze ?
- Mă tem, sfinția voastră că acestea nu sunt admise la simpozionul nostru, la ultimul eveniment la dezlipire juma din icoane au trebuit repictate și, de la pioneze, Sfântul Vasile arată și acum de parcă s-au pus muștele pe el
- Păi cum.. atunci ... se bâlbâi Sesenie
- Cică dacă au har o să stea singure fără nici un ajutor. Practic cu ocazia asta se face și recenzia lor.
”Dur, dar corect” gândi Boboca pe când se îndepărta, cu posterul sub braț. ”Noroc că am adus cu mine biblia aia de la Athos” continuă el să reflecteze îndreptându-se să fixeze, cu ajutorul Sfântului Duh, lucrarea de pereții catedralei.




BMWul rula cu viteza legală pe drumul către Hurlubești. Afundat în tapițeria de piele a scaunului părintele Sesenie Boboca reflecta la ceea ce se dovedise una din cele mai strălucitoare și pline de har conferințe la care participase.
Este adevărat că în plan personal lucrarea se dovedise un eșec.
Cumva suspendarea posterului nu reușise în ciuda tuturor rugăciunilor încercate și, deși la folosirea litaniei speciale pentru Sfântul Duh un colț al acestuia păruse a se ridica, în final, lucrarea rămăsese pe podeaua catedralei de parcă ar fi fost atrasă în jos de o forță invizibilă.
Este adevărat că și ceilalți autori ai sesiunii de postere trăiseră o experiență similară dar, cugeta el, asta se dovedise un noroc până la urmă, eliberând o jumătate suplimentară de oră pentru expunerea magistrală și cu adevărat plină de har a patriarhului.
Aceasta începuse potolit, ca un atac pozițional al naționalei germane, cu cuvenitele pomeniri ale președintelui, guvernului și parlamenului, întretăiate de o sarabandă de ”Doamne miluiește” și ”Doamne ajută” mai uluitoare decât bicicletele lui Ronaldihno. Abia apoi, mai dezlănțuit decât All Blacks la 2 metri de terenul de țintă, prea fericitul se adresă din toți rărunchii detractorilor și păgânilor care se mai opun, în zilele noastre de iluminare creștină, alocării celor nici 10 miliarde necesare sfintei construcții, clarificând o dată pentru totdeauna și demascând conspirația anticristianică, luciferică și homosexuală a așa zișilor intelectuali lipsiți de Dumnezeu.
Pentru o clipă Părintele păru chiar a vedea căscându-se în tavanul catedralei o ferestruică ca o lunetă magică spre infern, prin care se puteau vedea distinct tot felul de ochelariști bărboși rotindu-se ca pastrama într-o șaormărie, la lumina flăcărilor eterne.
Dar oricât de frumoasă și plină de fierbințeală creștinească i se păruse prelegerea Preafericitului, proiectul binecuvântat al Preaînaltului Baldovin al Moldovei îi ocupa mult mai mult gândurile.
Într-un proiect cuprinzător, de natură a aduce cu adevărat biserica ortodoxă română în secolul al 21lea (poate ultimul, poate nu, depinde de Mesia) acesta propusese ca fiecărui credincios, indiferent de sex, naționalitate, vărstă sau acord să i se ofere un card de rugăciune, în rate, fiind ce-i drept treaba comunităților de credincioși să instaleze cititoarele de card în biserici, mânăstiri, schituri, maternități, cimitire, magazine de lumânări și oriunde acestea se vor mai dovedi necesare.
Un pin (pe cât posibil fără cifra 6) ar garanta accesul la card doar pentru credincios, duhovnicul lui și superiorii acestuia.
Astfel informații relevante privind zilele de post, numărul mediu de lumânări, acumularea de păcate și clasificarea acestora, calendarul spovedaniilor și numărul de ore petrecute în sfânta biserică ar putea fi accesibile, grație serverului Patriarhiei, oricărui duhovnic din țară.
”Ba chiar”, spusese Baldovin ”și în momentele finale ale credinciosului, ba chiar în acele momente cu precădere, cardul își va dovedi cu prisosință utilitatea și relevanța, apreciind exact manopera necesară din partea preotului pentru salvarea sufletului acestuia, ca și tariful corespunzător”
Mai mult, stocarea acestor date și după îngropăciune în serverul central ar permite menținerea acestora, pe o sumă minimă, până la sfârșitul veacurilor, fiind posibilă verificarea acurateței acestora de însuși Ãl de Sus, la judecata finală.
- Da, murmură Sesenie Boboca, băgând mașina în viteza a șaptea. Secolul următor va fi creștin, sau nu va fi deloc.