Căci la sînt buni profeții, cînd avem sfinți lipiți peste ziua de ieri, înghițînd amintiri și păstrîndu-le ca pe niște icoane înghețate în greață. Hai să renunțăm la locuri în care pretidem că ne simțim ca acasă și să mergem să jucăm la păcănele în timp ce sîntem sparți ca ultimii idioți din cărțile lui Palahniuk. Auzi cică, acum ultimul trend e să uiți, deci nu contează ce se întîmplă. Mîine ne putem preface că nu s-a întîmplat nimic și să ne mințim că nimeni nu e ca noi și că dreptatea e voma aia de conștiință care pretinde că totuși nimeni nu ne-a înțeles de fapt. Sau că așa trebuia să fie. Și că noi știm cel mai bine.

Și totuși, niciun profet nu ne-ar ajuta acum. Nu ne putem baza pe ce va fi, cînd avem cadavrele orelor care au murit. Și facem pase-pase între ce ar fi putut fi și între ce știm sigur că nu va fi. Nouă luați-ne amintirile și dați-ne speranțele. Iluzii, nu recunoștință pentru secunde avortate ce s-au scurs pe față, ca și cum zeci de Dali și-ar fi pictat ultimele sufluri într-un monstruos bukake.

Și vom trăi mai apoi în absurdul ăla pe care îl simți cînd fumezi țigara de după dintr-un pachet care îți spune că vei fi impotent. Atît.