am văzut cândva un film în care eroul îngheța timpul
și aș vrea să-i pot urla și eu așa: freeze!!!
iar el să înceteze brusc să-mi mai rânjească în față
hands up!! (știu că în buzunarul stâng are un praf magic
care mă poate ajuta să redescopăr
în căușul palmei căldura obrazului tău)
însă timpul se apleacă sarcastic peste mine
îmi șoptește la ureche un secret:
și Dumnezeu obosește și îl dor picioarele uneori

n-am înțeles ce a vrut să-mi spună
dar de atunci am încetat să mă mai întreb
cine și ce sunt în relația cu tine, who cares?
câtă vreme neuronii noștri oglindă dorm îmbrățișați
sub aceeași pilotă, visând la fel de albastru
la sute de kilometri distanță
tu ai partea mea dreaptă (ești stăpânul rațiunii mele)
eu cea stângă din tine
(îmi place să cred că sunt creatoarea culorilor tale)
eu zâmbesc din colțul stâng, tu din cel drept,
tu ridici sprânceana dreaptă, eu pe cea stângă
te-ntrebi mereu de ce lumea nu se mișcă în ritmul tău alert
eu îți destăinui în șoaptă secretul:
nu știi că și Dumnezeu obosește uneori ???
mă săruți pe frunte posomorât și-mi repeți că suntem
doi simbioți care nu vor putea trăi separat, dar nici împreună,
dacă nu vor descoperi un loc magic
care să-i poată cuprinde

uiți însă că sunt o vrăjitoare hoață de suflete,
doar ce pocnesc din degete și îți alung tristețea din ochi,
cu o simplă mângâiere îți fur caldura obrazului
și o ascund repede între linia vieții și a inimii
pentru că știu că e tot ce îmi va rămâne
cândva de la tine