Mergând cu gândul
(eul, drumul, muzica și imaginea sunt pentru gândire. 2012)
(Un gand e a pune o foaie alba. 10.10.15)
(Vointa de a gandi este tunul cu roti care scrie? omorand. 01.12.15)
Mă duc în simboluri. Gând: “că fac răul”. 06.03.16
Coborî între elementele negative și nu e suferința, e tăcere. Tăcere în întuneric. 2012
Exemplu logic: simbol. “că Iisus”. Sunt Iisus. 06.03.16
Mă gândesc la Atena și zic: conștiință este romantică? Este fata bătrână? Nu are încredere în bărbați. Romanticul Eminescu nu credea nici în Iahve, nici în Budda. Atena: “e mai bine să nu mă mai cauți o să îți trimit cărțile prin eugen sau cătălin într-o zi”.
Știu că a fost un uz de fals însă stau în acuzație. Nu am amintirea faptei din stânga. Acuzația e în dreapta.
Atena (de care am zis că are chipul conștiinței) îmi scrie: nu mai trimite poezii din alea lugubre pe email că mă sperie.
Eram în imaginea propriului păcat (care era fals?). Imaginea era mare ca un ecran de televizor. A vrea? din mine a făcut drum alb rectiliniu până la celălalt spatiu-pacat ce era amintire. Am mers mai departe. A vrea din mine a ieșit din frunte.
Am ajuns la spectacol. Romanticul Pepe cântă: cred că m-am îndrăgostit și sunt tare fericit. Bate bate inima.
Lumea de la spectacol tipa de bucurie la cântec. “îmi place când. Simt că mă dorești. vreau”
Din mulțime îmi sare în ochi alună de pe gâtul unei fete. Mă sperie. Apoi revin cu sentimente mai bune. Mă gândesc la “sperie” al lui Atena. Încep să îi teoretizez cum că probabil conștiința ei a fost și în ea că eu dar și în sperietură. Îmi amintesc că am spus mai demult: Gândul (? gândirea) pentru a crede. A crede înseamnă să fii sentimentul/ sentimental? și să te sperii ( ”mă sperie gândul” ?).
Când fac și se pune = vreau.
Și gândul se pune în gândul ce a fost. Amintirea spațiului = gând.
O sun pe Atena să-l asculte pe Pepe: “cine te iubește mai mult decât mine?”
Conștiința? varsă din mine gândul: “că am păcătuit”. Îl varsă în gândul oval din stânga care nu se gândea pe sine = fără de gândire.
Mă surprind că gândind cu păcat pe cineva apropiat. Mă acuz. Îl văd pe celălalt ca un gând mare alb oval la ceafă, în pletele mele.
Gândul că am păcătuit mă împinge pe platoul gândirii din față. Apoi simt cum parcă platoul s-a rotit și platoul din față a ajuns în emisfera dreaptă. Am simțit eul meu? mare alb.
Fac o poză cu Pepe și plec. Ajung în o stație: îl vreau pe un străin ce parcă era pe platoul gândirii mele din față.
Când fac fără număr nu se pune păcatul. Maneliștilor le place “fără număr, fără număr”. Înțelegând acestea mă simt cum apar la marginea platoului din față al gândirii, sus ca o sferă.
Îl blestem pe celălalt doar pentru că este. Unde îl gândisem negativ?. Dumnezeu la blestemat pe satan. Iisus s-a făcut blestem.
Sfântul Augustin: între mine și Tine nu este nici o distanță. Oricât m-aș apropia sau depărta nu există nici o distanță. Tu te aflai în lăuntrul meu, iar eu în afara mea.
Se pune păcat unde m-am lipit de păcat. Am venit negru subțire lat și că o linie de jos și m-am pus sub păcat. Păcatul era mai mare. Era gând? Apostolul Pavel: păcatul s-a făcut peste măsură de păcătos. Gândul sta că păcat până se duce în eu? Atunci îmi văd eul care s-a făcut/ a strălucit galben că sfera.
În 2010 când am ațipit în o seară: zgomotul ușii trântite pe hol l-am perceput: un om se întoarce să mă sperie.
În 2012 am scris: Înainte de reprezentare este cuvântul străin. Mă sperie gândul. Cuvânt, reprezentare, mă respir. În dreapta e o gaură pe acolo vine gândul să mă sperie.
Mai demult mi-am notat: sperietura în “a vrea”. A crede în ceea ce îl face pe om să se sperie de acel ceva.
Îmi aleg din înțelegeri mai vechi:
Cobor. Opresc brusc exclam. Urc. Urc. (de aici înțeleg că merg pe o curbă)
Sperie ceea ce se repetă. Chipul urât.
! ta naam = exclamație.
Nu mai știu = neant ? (când sunt în josul curbei pe care merg nu mai știu?)
Între gând și fapta, negație care sare în sus, în ochiul drept.
Subiectul este dacă vine. 2012
Sensul negației și al faptei bune indicată de mâna stângă. 2012
Spun în mine către cel ce a devenit din simbol subiect: îi fac. În gândul din dreapta apare instantaneu cuvântul: rău. Înclin să înțeleg că îi fac răul? 06.03.16
Fac pe a face printre simboluri. Iarăși apare cuvântul “răul”. Cuvântul apare ca o imagine-alba?-alarma. Concluzionez că îl vreau, că prima concluzie.
În mine fapta rea ca idee. Apare subiect din simbol. Tendința este să dau răul subiectului celuilalt.
Dacă fac (= prezent). Gândul zice: “că am făcut”, adică la timpul trecut. Se zice: “trăim puțin în trecut.”
Ceea ce vreau zboară la cer, dacă nu caut la timp? Și nu mai știu ce am vrut.
Despre nevoie. Imagini și icoane sunt și pentru fixarea sensului, a căii.
Despre dorința. Gonim spre ceea ce vrem. Gustul de mâncare/ mâncare are legătură cu amintirea, cu situația. Experiența lasa un anumit gust. Perceperea rece, cald, amar, dulce. Salam = amestec de înțelegeri (greață). Plăcintă “la plăcinte înainte, la război înapoi”. Cozonac înseamnă stare de bine.
Despre gesticulare. Pelicule, visarea. Ex de pelicule: goană pe calea cea albă=rugăciunea, trimiterea țărmului=împăcarea, desprinderea conștiinței.
Pentru a deveni una văzusem în noapte, luna deasupra mării, era deasupra de-a stânga a trei placente jumătate în apă, jumătate în aer: dorință, nevoie, gesticulare.
Nimicul din imagine devine simbol: strâmbătate. Că este. sunt. Tendința de a face. Că fac strâmbătate. 06.03.16
Nu m-am oprit să văd pe cei doi copii săraci care îi știam și am mers mai departe. Unde am vrut să-i văd în iubire și apoi am gândit de rău/refuz mă acuz de păcat/nedesăvârșire. (mi-am adus aminte târziu că am vrut să mă opresc și unde i-am auzit pe copii țipând/parcă bătându-se am tradus de rău și așa am mers mai departe.)
Când sunt cer: “că vreau”. 06.03.16
Emisfera stângă da încolo. Emisfera dreaptă zice: iubiții mei.
“să nu știe stânga ce face dreapta.”?
Adevărul e o undă. (în gândul imagine? În gândire?). A fi pe un val înseamnă doi.
Înțelegerea este după ce pășesc un pas în dreapta.
Marion: “cunoaștere distanței este apropiere de Dumnezeu”. Distanța între oameni! Nu mai știu, a mai spus Marion și ca să nu punem nimic în distanță până la Dumnezeu?
Nu știu ce să-i spun Atenei ca să nu se îndepărteze. Și Dumnezeu a vorbit puțin.
A vrea este tăcere?
Vorba vine în un vreau nu vreau?
Mă blestem pe mine nu din răutate ci din blestem?
Impresie. Sentiment? în mine?
Este târziu în noapte. Mama mă vede și vine și îmi spune: “ești sănătos la cap că doar nu luăm lumea cu noi”
Unde nu am vrut m-am oprit și am uitat ce am gândit?
Atena îmi scrie: “nu vreau să mă întâlnesc cu nimeni cauta pe altcineva care să fie potrivită pentru tine. oricum lu mama nu-i convine de tine nici mie… o să vorbim doar prin mesaje … dacă ai o problemă o să te ajut cu un sfat.dar nu ne mai putem întâlni. Mie nu îmi convine de tine.Nu ești genul meu nu îmi place de tine.”
Zic unde vreau.
4 este moarte unde vreau să omor.
Pe platoul gândirii, din fata găsesc cum sunt? Faptul că ne recunoaștem în ceilalți.
În mental îmi apare un străin galben cu vorbă lui străină: “mie îmi place femefumez”. Feme-fumez a fost cuvântul a două imagini care sau succedat.
Îmi apare imaginea care o vreau cu simbol.
Mă trezesc din vis și văd: conștiința se duce în locul conștiinței (de pe desen). Din locul conștiinței iese conștiința (cred că a ieșit în afară desenului o), care tot eu sunt. Conștiința din cap nu vrea conștiința mea din afară.
E vorba de a cuceri.
Conștiința scrie și că nu vrea. Se face carte? Apoi parcă o văd și carte și prezența în afară/deasupra cărții.
La început nu văd în minele (meu) că mă fac nici un destin.
Citesc mesajul Atenei: “să nu îmi porți pică eu îți doresc o fată care să te face fericit cu care să … dacă vrei îți caut o fată din constantă?vrei să îți caut ?”.