fără nici-un ritual păsări
străbat orașul
înainte de a se arunca
peste viața tihnică din ploi
umblete
nicio picătură din
cerul de fier
doar case albastre
răscolite de ramuri

fără nici-un motiv
ciocane în piept
se abat acum
unele peste altele
încercând să spargă zidul
celei de-a patra terase
icoane
ce noapte
ce gangsteri
ghetouri stelare

omul de rând
și-a deschis aidoma ochii
o stambă într-o grădină de regi
un povârniș ascuns pe linia zării
o roată pusă în mișcare
de puhoiul torentului
cele mai mici gânduri
zboară fâlfâind din aripi
peste olane și streșini
un aer de mulțumire călător
mai sus
în aparența ideii de apă
de acum ruinată
ca o răsplată a priceperii

miroși a octavă și zbor
a întindere
peste minunatul inspir rătăcit
în care se-mbarcă
visele mele toate
capturate de același zefir
cântăreț la lăută și șoapte
o notă a picăturii de alb
revărsată peste marginea lunii

aș vrea să fiu
o plăsmuire
a timpului tău fără acte
o muzică absolută
ce-și camuflează
rigiditatea evidentă
pe șase lungimi de octavă
poate una mai jos
așezată la picioarele tale
o pasăre-n alb
dansul a doi cufundari
în încercarea de a se inspira
unul pe altul
dezvelind puțin câte puțin
din minunatul joc
al ritualului cuantic

curând inimile noastre
vor săpa adânc în container
vor începe să-și facă de cap
cu o rangă cu gheare