Un om altruist se gândește la binele celorlalți, nu mai are sine și nici ego, care contribuiau la construcția personalității sale, face din dăruire scop, țel , sens și crez existențiale, pe blazonul său ființial scrie filantropie.
Un om egoist nu se gândește decât la binele său, sinele se mărește încontinuu, până îi depășește ființa, iar calitatea pe care o apreciază cel mai mult e ambiția de a reuși acolo unde alții au dat greș și interesul său major este căutarea succesului cu orice preț.
Degradarea omului se concretizează în imoralitate, concupiscență, păcate, vicii și tare, virtutea încărcată în exces cu viciu s-a dezmembrat și elementele sale sacre s-au infestat cu profan, laic și păgân, iar trivialul a creat din femei vampe, rupând axa verticală, erotică, a bărbaților.
Omul s-a degradat atât de mult, încât respinge lumina și are apetență la întuneric, din care face puzderie de umbre, astfel încât își simte umbra ca cel mai puternic eu și s-a depărtat de corpul propriu, în care stă captiv sinele autentic.
Intoleranța închide mintea, care nu se mai deschide înspre semeni sub forma compasiunii, iertării și altruismului, căci intoleranța malformează, dezmembrează și schilodește gândurile, care contribuiau la vibrațiile benefice ale minții planetare și orientează sinele înspre un egoism amestecat cu invidie, insidios, perfid, care disprețuiește oamenii.
Intoleranța obturează perspectiva de ansamblu asupra omenirii și manifestă propensiune la distopie și la fațeta întunecată a vieții.