pe strada x în care nu se găsea nici pic de poezie
o femeie își tatua pe față cenușiul zilnic
își cernea povești de dragoste printre tramvaie cu cai adormea
la umbra unor ferestre murdare
o femeie nu putea să renască decât în nopțile fără lună
pentru că atunci se vedea mai bine pe sine
lipsită de orice zeități și de orice drum
nici pe casele din apropiere nu se zăreau semne
nici bărbații nu se apropiau
pe strada x bântuia haosul unei vieți viitoare
ca o pânză de păianjen ce se țesea încet
din niște coșmaruri nemărturisite
doar acolo, un diavol albastru bătea în tobe,
ridica argintăria până în tavan
dădea dovada unei prezențe neîntrerupte
spărgând farfuriile de pereți, ascultând muzică jazz.