agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-02-19 | |
O serie de conectori evocă pregnant subtextul interogativ-exclamativ a numeroase completive prepoziționale regizate de vb. a se mira (v., în acest sens, ce / de (pentru) ce, cât / de cât sau cum / de cum / cum de). Ne vom referi în cele ce urmează la structurile subordonate introduse prin conectorii ce, de ce, de ceea ce, având drept suport al investigației numeroase contexte excerptate online din pagini de limba română actuală.
În unele dintre contextele în care apare în această calitate, ce marchează ‘admirația’ / ‘uimirea’, în altele accentul căzând asupra stării de ‘nedumerire’, de fapt, ambele seme fiind intrinsece conținutului semantic al verbului a (se) mira. În cazurile în care ce marchează ‘admirația’ (exemple superior atestate în pagini de limba română actuală), subtextul este unul exclamativ (v., în acest sens, buna reprezentare a enunțurilor în interiorul cărora ce este succedat de un adverb sau de o sintagmă în componența căreia intră [și] un adjectiv calificativ). În schimb, ‘nedumerirea’ implică un puternic subtext interogativ (cf., de ex., în contextele reproduse infra …. ne miram toți ce l-a apucat brusc pe domnul Băsescu ↔ Oare, ce îl apucase pe domnul Băsescu?). Cităm spre ilustrare: „... cum aproape cinci ani, când ne miram toți ce l-a apucat brusc pe domnul Băsescu...”; „Noi am mers într-unul din jeep-uri și ne-am mirat ce pante abrupte poate urca”; „M-am mirat ce complicat se scrie ‘plansu-mi-s-a’”; „Nikita chiar s-a mirat ce ușor a scăpat de tipa cea insistentă”; „S-a mirat ce păr lung are Băsescu, a și vrut să dea știrea pe post, că președintelui i-a crescut părul, noroc că l-am oprit eu la timp” ș.a. Așa cum se poate constata inclusiv din unele contexte reproduse mai sus (cf. ...ne-am mirat ce pante abrupte poate urca), uneori, în completivele prepoziționale introduse prin pronumele relativ(-exclamativ / -interogativ) ce, este ocurent vb. a putea, verb oarecum implicit și în enunțurile în care nu este exprimat ca atare (cf., de ex., M-am mirat ce complicat se scrie ↔ M-am mirat ce complicat poate să se scrie / se poate scrie), această decodare fiind în concordanță cu natura exclamativă / interogativă a mesajului astfel structurat (v. în același sens și „Dacă luăm în considerare de unde a plecat și culmea măreției la care a ajuns, ne mirăm ce a putut face geniul uman favorizat de împrejurări”). În astfel de situații de comunicare, subtextul este de fapt: Oare, cum (de) a fost posibil să se întâmple să...?! (interogație-exclamație care poate viza surprinderea enunțiatorului în legătură cu un eveniment negativ, dar și cu unul pozitiv, având în vedere că vb. a se mira este matricial neutru). Dimensiunea exclamativ-interogativă reprezintă, în cazuri de acest gen, rezultatul asocierii unui verb de mirare (i.e. a se mira) și a unui conector intrinsec marcat de asemenea [+exclamativ / + interogativ], anume pron. ce. Contextele de acest gen sunt superior reprezentate în cazul altor verbe psihologice de mirare, de pildă în cazul vb. a se minuna (v. Teleoacă, Verbele de mirare), nefiind exclus ca această diferență de atestare să se explice luând în considerare semantica intensivă / puternic superlativă, respectiv neutră sub aspect gradual a unui verb sau a altuia. În acest context, prezența frecventă a lui poate este oarecum „reclamată” de conținutul matricial intensiv al vb. a se minuna, asocierea cu acest modalizator având drept efect discursiv marcarea și mai pregnantă a intensității lexemului respectiv (v., prin comparație, enunțurile Încă ne mai minunăm ce a putut face comunismul și Încă ne mai minunăm ce / de ce a făcut comunismul, dintre care numai primul evocă pregnant, prin utilizarea explicită a vb. a putea, starea de nedumerire maximă legată de un anume aspect [cf. subtextul: Cum de a putut face...?!]; în cel de al doilea enunț, deși un modalizator a putea este implicat / subînțeles, starea de surprindere maximă nu se impune receptării la fel de evident ca în cazul în care modalizatorul respectiv ar fi fost exprimat explicit). Contextele în care completiva prepozițională este introdusă prin de ce sunt foarte bine reprezentate, și de această dată impunându-se disocierea între situațiile în care subtextul implică întrebarea de ce?, în ultimă instanță nedumerirea enunțiatorului în legătură cu un anumit aspect, și cele care se impun a fi descifrate în termenii ‘admirației’ sau ai ‘dezacordului’ (contexte fundamental exclamative). Mai mult, uneori, enunțul introdus prin conectorul de ce nu prezintă relevanță nici pentru un conținut interogativ, nici pentru un mesaj exclamativ (v. infra, ... ne mirăm de ce se întâmplă). Spre deosebire de situația consemnată supra, pentru subordonatele marcate prin ce, de această dată predomină net contextele interogative. În unele dintre contextele care urmează, de ce stabilește o relație de variație liberă cu ce sau/și cu de ceea ce, cel mai adesea însă nefiind substituibil cu niciunul dintre acești conectori. [Dacă substituirea (în contexte care nu implică... interogația) lui de ce prin de ceea ce este relevantă pentru un registru elevat, chiar livresc, înlocuirea lui de ce prin ce, în interiorul unor enunțuri de acest gen, este de regulă posibilă cu prețul alunecării enunțului respectiv într-un registru familiar, mai puțin îngrijit]: „Noi nu am înțeles, doar am stat și ne-am mirat de ce toată lumea coboară la o anumită stație”; „Ne-am pus un semn de întrebare și ne-am mirat de ce nu a aterizat în Germania dacă avionul era defect”; „Pentru a nu stiu cata oara ne-am mirat de ce pot face [= ce / de ceea ce pot face, n.n.] oamenii astia…”; „Noi mărim bugetul DNA, mărim bugetul ANI și după aceea ne mirăm de ce [= de ceea ce / ce, n.n.] se întâmplă”; „Poate ne miram de ce sunt atat de putini cei care merg pe cale vietii, si de ce atat de putini cei care invata pe altii care este calea vietii…”; „Acum ne mirăm de ce vreo femeie evlavioasă nu și-a găsit soț…”; „… și ne mirăm de ce dorințele nu se concretizează”; „Nu m-am mirat deloc de ce în al cincilea an de viață am putut să beau din nou lapte…”; „Uneori, când ascultam în această seară vorbindu-se despre pericolele acestei substanțe, m-am mirat de ce suntem satisfăcuți că lucrătorii industriali vor fi supuși în continuare efectelor DCM…”; „Și ne mirăm de ce pică din picioare, de ce au entorse, rupturi și alte chestii de genul ăsta” ș.a. Și de această dată, situațiile în care verbul modalizator a putea este ocurent într-o completivă prepozițională guvernată de a se mira sunt doar izolat atestate (cf., de ex., „Toți s-au mirat de ce a putut să facă această fată în metrou” / v., prin comparație, Toți s-au mirat de ce a făcut această fată în metrou). În exemplul citat, așa cum se poate constata, este posibilă nonexprimarea vb. a putea, fără ca aceasta să se soldeze cu afectarea mesajului la nivelul conținutului propriu-zis, ceea ce susține valoarea supletivă a acestui verb în astfel de contexte, dar nu exclude, așa cum am constatat, relevanța sa în plan stilistico-discursiv / enunțiativ. Totuși, acest modalizator nu este întotdeauna suprimabil fără consecințe la nivelul coerenței și, mai ales, al coeziunii mesajului respectiv (v., de pildă, în acest sens, Ne-am mirat ce au putut să construiască și ?Ne-am mirat ce au construit, în cel de al doilea enunț mai adecvată fiind utilizarea conectorului de ce: Ne-am mirat de ce au construit). În registrul familiar, de ce se utilizează în alternanță cu pentru ce [+nedumerire în arie negativă]; astfel de tipare apar însă destul de rar în pagini de limbă română actuală (cf., de ex., „Ne-am mirat pentru ce a fost publicat rezumatul, referitor la profesionalism în general...”). În cazul altor verbe psihologice de mirare, același tipar este superior reprezentat, în registrul colocvial, dar și în texte circumscrise ariei discursive religioase (cf., de pildă, vb. a se minuna care guvernează inclusiv completive prepoziționale introduse prin conectorii la ce și cu ce; pentru exemple, v. Teleoacă, Verbele de mirare). Aceste diferențe de atestare și-ar putea găsi o eventuală explicație pornind de la semantica intrinsecă a lexemelor respective (v., în cazul de față, conotațiile religioase ale verbului a se minuna) sau/și considerând opțiunea enunțiatorului, în actul discursiv, în favoarea unor cuvinte marcate sub aspectul expresivității, în speță al intensității. De asemenea izolat, am consemnat unele contexte în care elementul conector este la ce: „Iar m-am mirat la ce dracu ar fi necesare astea ca să conduci bine un magazin alimentar?” [Un enunț în care prep. la (cf. la ce) nu este expresie a regimului prepozițional / conjuncțional al vb. a se mira, ci al structurii a fi necesar (la...)]. Tot în registrul familiar, am consemnat sporadic și unele tipare redundante (relevante pentru oralitate) în interiorul cărora completiva prepozițională este dublu marcată, și anume prin de (la / pentru) ce, precedat de conj. că: „Mulți s-au mirat că de ce-am venit, dar cum să nu vii, aveam acasă nevastă și copii”. De fapt, astfel de fraze sunt expresie a contaminării între două structuri, cf. Mulți s-au mirat că am venit, respectiv Mulți s-au mirat de ce am venit. [În subtext, că îl implică pe de ce (cf. S-au mirat că am venit ↔ S-au mirat de ce am venit), în consecință și astfel susținându-se redundanța tiparului că de ce, nu și irelevanța sa din unghi pragma-discursiv.]. De ceea ce (o structură mai explicită, elevată, prezentând un anume grad de emfază și de livresc) apare mai puțin frecvent în registrul colocvial, comparativ cu de ce, cu care se află în raport de variație liberă. Evident, făcând această observație, avem în vedere structura conectoare de ce care nu implică interogația (v., în acest sens, Ne-am mirat de ce a spus ↔ Ne-am mirat de ceea ce a spus // Ne-am mirat de ce a spus asta [→ Oare, de ce a spus asta?] – *Ne-am mirat de ceea ce a spus asta). În schimb, substituirea lui de ceea ce prin ce este suceptibilă de a genera enunțuri cu un grad scăzut de coeziune; cf., de ex., ?S-au mirat ce s-a întâmplat; ?M-am mirat ce mi-au urat; ?S-au mirat ce au găsit; ?M-am mirat ce mi-a spus, enunțuri care impun, în conformitate cu normele unei exprimări corecte (inclusiv coerente și coezive) apelul la structura verbală impersonală corespunzătoare a mira (pe cineva): I-a mirat ce s-a întâmplat; M-a mirat ce mi-au urat; I-a mirat ce au găsit; M-a mirat ce mi-a spus. Cităm spre exemplificare contextele: „Până și cei din Babilon s-au mirat de ceea ce s-a întâmplat [= de ce s-a întâmplat, n.n.] la Ierusalim”; „Eu m-am mirat de ceea ce mi-au urat și mă gândeam în sinea mea, oare…”; „Flagrant. Două femei prinse la furat. Și polițiștii s-au mirat de ceea ce au găsit”; „Pe atunci eram foarte mică și m-am mirat de ceea ce mi-a spus” ș.a. Bibliografie: Dana-Luminița Teleoacă, Verbele psihologice de mirare: o abordare cognitiv-funcțională în context romanic (lucrare în curs de elaborare). |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate