…Cei doi tineri francezi și-au urmat nestingheriți și conform programării temerara călătorie și la un an de la începerea acesteia au ajuns cu bine acasă. Iar eu am rămas cu regretul că nu am știut decât să admir curajul lor aproape inconștient și nu am putut să fac un gest radical, de exemplu să le explic pericolele la care se expun și să-i determin să ia în cel mai scurt timp un avion care să-i ducă acasă. Dar ei erau deja așteptați de prieteni în București și mai mult ca sigur că nu ar fi urmat sfaturile mele. …Între timp Dan a mers de multe ori în Italia ajutând niste prieteni care organizau concerte. A cunoscut avantajele călătoriei cu avionul, dar a și avut emoții cauzate de vremea nefavorabilă. S-a plimbat cu trenul de mare viteză ajungând și în Elveția. (Aici am avut o nelămurire; oare cum s-or fi descurcat elvețienii la fabricarea șinelor de cale ferată, ei care de câteva secole foloseau foarte puțin metal și realizau ceasuri de mare precizie?) A trăit în Italia cel puțin un cutremur, dar a văzut și deranjul cauzat de numărul mare de migranți. În țară a avut perioade în care alerga în jur de 10 km într-un parc, însoțit de câțiva prieteni. Dar și zile în care mergea zeci de km pe bicicletă. Și ca un important rezultat al integrării europene, își repară bicicleta în cel mai apropiat oraș din țara vecină, unde a găsit un atelier bine dotat și un meșter foarte priceput. Irina însă călătorește mult mai puțin, având un program foarte încărcat la o agenție de voiaj unde organizează călătorii pentru alții. Programul încărcat nu a împiedicat-o să se căsătorească și să aibă un copil care acum a ajuns la vârsta de trei ani… Iar eu am rămas pe loc, cu gândul la Jules Verne, scriitorul care a călătorit puțin în comparație cu multele și îndelungatele călătorii descrise în cărțile sale.
…Îmi doream atat de mult să devin un înțelept încât ajunsesem să-i invidiez pe înțelepții indieni trăitori prin peșteri și resimțeam o mare frustrare; ce știau ei si nu știam eu… La câțiva ani după ce m-am mutat la țară am avut o revelație: garsoniera mea situată la parterul unui bloc din cartierul Militari, cu ferestrele spre nord, răcoroasă si întunecoasă și în care intra foarte puțină lume, păstrând proporțiile (pentru că nici înțelepții nu mai sunt ce au fost) fusese chiar peștera pe care mi-o dorisem…
…Încercam să-mi justific hotărârea de a mă muta la țară căutând și găsind, credeam eu, legături neașteptate cu pământul natal. Astfel, mergând spre nord pe meridianul zilei mele de naștere și care trecea pe lângă Capitală, paralela locului în care mă mutasem indica exact vârsta la care făcusem acest lucru. Eram atât de prins în măruntele treburi ale unei gospodării de trei sferturi de hectar (din care două treimi erau în extravilan, iar totul era în indiviziune cu alți cinci membri ai familiei) încât treptat mi-a dispărut dorința de a mai călători. Mă consolam cu o frază dintr-o carte de învățături indiene care spunea că înțeleptul nu va călători, completată cu un citat din învățătura chineză, găsit pe internet si care îl sfătuia pe înțelept să aștepte răbdător pe malul râului pentru că va vedea cum apa îi va duce la vale pe dușmanii săi… Ideea de a călători spre locuri îndepărtate a început să mi se pară aproape absurdă pe măsura dezvoltării internetului; pentru că astfel am putut …vizita locuri în care probabil nici marii miliardari nu au reușit să ajungă…
…Mi-am imaginat că la un moment dat, eliberat de multiplele eforturi la care fusese supus de-a lungul anilor, organismul meu ar putea da neașteptate, miraculoase semne de regenerare. Timp de câțiva ani am așteptat în mare secret să-mi crească părul sau să mi se refacă dantura, lucruri despre care auzisem că în mod accidental și inexplicabil s-au mai întâmplat. Iar dacă așteptările încă nu mi s-au confirmat, de vină ar trebui să fie doar faptul că în continuare consum zilnic foarte multă energie în activități inutile…