agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-04-14 | |
Despre fericire
Dacă fericirea este, ca punct existențial maxim (= acea culme a culmilor), finalitatea supremă, atunci ce urmează / ce ar trebui să urmeze după? Și cum va fi perceput acel eveniment ulterior: dramatic, absurd, nedrept, doar firesc,... necesar?! Fericirea în societăţile de consum este echivalată adesea cu plăcerea. Exponentul acestui tip de societăţi este vânătorul facil de plăceri, acel bolnav moral scabros, fără sentimentul (in)decenţei, care, în obsesiile proprii, desfiinţează graniţele dintre „curat” şi „murdar”, în ultimă instanţă el atentând la nobleţea condiţiei de Om. Scopul suprem al acestuia definindu-se în termenii plăcerii minore, din care el face însă o „culme a culmilor”, nu va ezita să-i împroaşte pe toţi aceia care cu dezinvoltură [doar cu bun-simţ!] îi vor demasca castelele de nisip emanând putred. În realitate doar Iubirea este aptă să-i procure omului adevărata Fericire. Aceasta pentru că Fericirea – ca stare de graţie, având drept atribute plenitudinea şi intensitatea – nu se poate naşte decât în vecinătatea unei alte stări de graţie, anume Iubirea, starea privilegiată, izvorâtoare prin excelenţă de la Dumnezeu. Altfel spus, nu vom putea fi fericiţi propovăduind şi experimentând un sentiment paralel cu Divinul, ci unul care se naşte întru Dumnezeu, în mod constant întoarcându-ne către El. La antipodul Fericirii, Nefericirea, definibilă drept Tristeţe, Amărăciune şi chiar Deznădejde, îşi va face insidios loc în sufletul deposedat de duh / spirit, care mult prea adesea a mizat pe plăcerile materiale, inclusiv carnale, lipsite de atributul durabilităţii, al trăiniciei. Şi în acest caz intensitatea se va manifesta, cel puţin o vreme, paroxistic, însă aceasta va fi o intensitate în minus, altoită pe hăul deschizându-se continuu în lăuntrul pervertit al omului. Despre adevăr Adevărurile omului sunt adesea relative, ceea ce nu înseamnă că unele dintre acestea nu pot fi mai puţin neadevărate decât altele. Despre (falsa) circularitate Marea slăbiciune a Diavolului este Dumnezeu. Marea slăbiciune a lui Dumnezeu nu este Diavolul. Astfel, oricând Răul se va putea ruşina în faţa Binelui, recunoscându-şi micimea, (implicit) redundanţa de sens / ontologică. Binele n-o va face niciodată, însă nu din vanitate, ci pur şi simplu dintr-un spirit al obiectivităţii, definibil ca justă măsură (= înţelepciune). Unicul spaţiu în limitele căruia Diavolul şi-ar putea aroga drepturile nevanitoase ale Dumnezeului este Anticosmosul / Haosul, or, Viaţa este prin excelenţă la antipodul acestuia.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate