şi nu pot meşteri ca la vechiul trabant
nu-mi rămâne decât să las la service maşina
să-şi bată ei capu cu mutul motor capsulat.
chiar de buzunarul subţire pare că-i spart
îmi zic să fiu optimist că poate nu-i o simplă-ntâmplare
poate gândul la şi dorul de mare făcut-au motorul mat.
cu umerii traşi şi fruntea sus
crezându-mă tânăr cu toate că nu-s
cu briza plăcut trecându-mi prin freză
îmi zic să trec pe la statuia lui Eminescu
dar nu
un gând aiurit dă din coate şi-mi spune şoptit
că poate şi tu eşti pe faleză.

ajung şi marea mă întâmpină cu murmur de valuri
ce-n maluri alene se sparg
îmi fură privirea şi-o duce în larg
pe aripi de pescăruşi până departe în orizontul curbat
unde cerul se-mbrăţişează cu marea.
în mine cel de demult se bucură că nimic nu-i schimbat
acelaşi şlep se îndreaptă spre port
şi între mine şi el aceiaşi trei delfini
saltă pe valuri ritmat...
nu-mi dau sama cât e sau nu de ciudat sentimentul
dar simt că am venit aici pentru noi
îmi iau privirile înapoi şi te caut

eşti tu oare mămica de-şi duce fetiţa cu grijă de ham
bucuroasă că râde şi-i fericită descoperind mersul pe jos
sau doamna aceea cu rochie roz ce-şi tot potriveşte
eşarfa rebelă ori cea de pe bancă butonând telefonul
căşti la urechi cu părul vopsit în şuviţe
cu geacă şi pantaloni de piele bine mulaţi
singurică părând o eşuată sirenă...

un ţipăt de pescăruş prea aproape şi-un fleaşc
de sub coada lui trecând tanget cu şapca şi poposind
pe rever mă trezeşte hei te opreşte priveşte cazinoul
eşti tu ieri strălucitor animat
azi o pustie şi coşcovită ruină.
cu şerveţelul şterg găinaţul
reverul miroase a peşte stricat...
sună telefonul maşina e gata. întors cu spatele
către mare ridic mâna şi-o flutur în semn de
la revedere sau de adio nu ştiu. plec.

la o trecere de pietoni o bătrână uitată de timp
nu îndrăzneşte să treacă pe verde. îi dau braţul acceptă
şi trecem încet. pe la jumătate semaforul se schimbă.
grăbiţi tinerii de la volan ne claxonează.
mă strânge de mână vrea să grăbească pasul
îi spun s-o lase binişor şi-n gând ce mai contează
ce mai avem de pierdut.

pe trotuar ajunşi îmi mulţumeşte. zâmbeşte şi mie
îmi pare că de fapt suntem noi întâlniţi întâmplător
într-un presupus viitor...