„Apucă-te și scrie totul într-o carte, i-a spus Dumnezeu lui Moise...”

De aici, din locu-n care
Licăreşte Infinitul
Tu te-ai ascuns în clipă
Şi ai zburat în nor
Acolo unde visul
S-a înmulţit cu dor
Din norul acesta a coborât
O clipă lungă
Născătoare de alte clipe
Cu întuneric şi cu lumină

Pe bucăţi şi fără grabă
Se adună-n pânza mare
Toată starea cea lumească
Legiunea îngerească
Şi din punctul Vârf de ac
Am lărgit gura la sac
Şi în sacul mult lărgit
Îndesând tot ce-am iubit
M-am pricopsit cu o apăsare pe suflet
Pentru merii de la Osmancea
Cărora le lipseşte apa
Şi iubirea promisă

Voiajul interior al poeţilor şi pictorilor
Trece prin Jumătate de dor
Cu cele 7 izvoare
Ale ţărmului de mare
În aşteptare

O aromă de Dublin şi nostalgie
Cu rubiniu-mov, vişinie
Cafeaua de dimineaţă
Prima sorbitură uşor percepută
Apoi, un rotocol de fum
Şi iar sorbitură
Sorbitură, sooorrrbiiituuurăăă
Până la cărările din ceaşcă
Un cap de cal şi-o poveste…

Din ploaia clipelor lungi
S-au născut râurile mele interioare
Care, până la urmă, s-au adunat în mare
Cu plajă, cu ţărm şi cu multă culoare
Culoarea dorului şi-a izvorului
Din sufletul clipei zburătoare


Păsările dadaiste
Niciodată nu sunt triste
După mai multe încercări eşuate
Ai găsit cărarea coborâtoare spre mare
Pe care ai săpat trepte făcând scară
Pentru dimineaţă şi seară

Când păsările țărmului
Deschid fereastra Tympului cu aripile lor
Tu te trezeşti în Gândul Voiajor
Cu urarea “vânt la pupa, cât mai uşor”

râsul pescărușilor, valurile mării și peste toate
teoria culorii, în cântecul ploii
în teoria valurilor din bătaia vântului
după secţiunea de aur a gândului
pitit într-un ungher de aşteptare
cum stă nava noastră
în radă la Alexandria
până primeşte intrarea-n port


Grădina pierdută-i motivul căutării timpului pierdut
Ca să regăsim lumina amiezii lui Zarathustra
În algebra sentimentelor cu coreut-actor-autor-cor-cortină

Ieri, izvor după izvor, râu-fluviu-deltă-mare-dor
Dincolo de scenă, de viața din culise şi din spatele ei
În care doar Ulysse este principiul masculin,
Restul: scoicile, pietrele, frunza, floarea, apa și algele,
Ca cele șase zile ale creației, sunt principii feminine.

Nocturna de azi, din cartul doi
O purtăm după noi
Pe vaporul Neptun şi pe Bricul Mircea.
Versuri ce-mpletesc lucrarea lui a fi cu a nu fi
În cuvânt rătăcitor-răscolitor-tulburător și tandru
Din nuanţe perlate, catifelate cu Albastru de Matei şi Alexandru
În clipa-n care zâmbim, mărturisind
Tu eşti plaja, eu sunt valul de mare
Care vin, ud şi dispar într-un număr prim
Indivizibil şi invizibil precum 17, plin de proprietăţi,
De culoare, de cântec şi şapte
Fiind al 7-lea număr prim
În balanţă cu tridentul imposibil
Valul şi intervalul cu naşteri
Şi şoapte, şoapte, şoapte…

Dorra sub masă
Ponna în pragul uşii
Dorruţa aşteptând mângâierea
Pe semnul ei de licornă
Picasso, de pe raftul lui
Aruncă lui Linda castane
În cercul clipei albastre



Prin serile lungi
Şi fără pereche
Punem cobzarul să cânte
Şi mai punem de-o cafea la nisip
De-o stea şi-o pălărie
Cât spirala galaxiei
În Albastru de Alexandru şi Matei

Jumătăţile mele inegale
M-au urcat salvator
Pe puntea unui vapor...