Gabi Moscovici


Revista Asociației Scriitorilor de Limbă Română, ”Izvoare”, a apărut în serie nouă- Tel –Aviv nr.6/2019-2020 și a fost distribuită gratuit online, prin amabilitatea poetei Bianca Marcovici. Printre oaspeții prezenți în paginile revistei amintite, se află anul acesta și inginera Martha Eșanu, bine cunoscută și apreciată ca o jurnalistă de excepție. Ea a prezentat-o pe poeta Bianca Marcovici, amintind de evenimentul când aceasta a vizitat Iașul natal.
În cadrul Editurii ”Junimea”, se desfășura a doua ediție a Colocviilor: ”Junimea- Scriptor”, având-o ca invitat de onoare pe poeta noastră, care și-a lansat noul ei volum de poezii: ”Curcubeu peste Haifa”.
Ea se va confesa în una dintre cele mai emoționante poezii: ”Discurs pentru cei de dincolo”:
”Vin de departe de la peste 2000 de km de zbor, ca o pasăre migratoare/care se întoarce când cireșii au înflorit/ (...)Vin de departe, de acolo unde marea se îmbină/cu muntele Carmel și soarele arzător care nu ne iartă/Îmbătrânindu-ne prea devreme/(...)Trăiesc între două lumi albastre,/Capitală Europeană, capitală Asiatică,/Amândouă promit mai puțină suferință/ Și un dram de noroc!”
Am citit și eu cu admirație fiecare poezie din volumul ”Curcubeu peste Haifa”. Cu acest volum, Bianca Marcovici ni se prezintă ca o poetă modernistă, fără însă a se despărți de tradiție. Se simte această caracteristică în multe dintre poeziile acestui volum.
Nu exagerez comparând și noua carte cu o bijuterie. Așa am văzut-o , așa am simțit-o când am luat-o între mâinile mele, cu o infinită grijă și delicatețe . Poate și pentru că prezentarea grafică este pe măsura conținutului. Cartea este tipărită la Editura ”Junimea” și a apărut anul acesta.
O cunosc pe Bianca Marcovici de mulți ani, fiind din acelaș oraș. Ne întâlneam la diferite cenacluri literare, la festivitățile Comunității Evreilor, la Muzeul de literatură, sau la Biblioteca ”Gh. Asachi”, unde omul de carte Liviu Moscovici, soțul meu (z.l) o întâmpina ca pe un oaspete de onoare. Poeta citea din creațiile propri în fața unui public avizat și iubitor de poezie.
Bianca Marcovici era o prezență aparte în viața literară ieșeană. O ingineră care intră curajos în cercul poeților, o muziciană care a simțit și necesitatea de a se exprima și prin versuri.
De multe ori îmi venea în minte cunoscutul aforism: ”Când Dumnezeu vrea să Dea, atunci Dă din toată inima!” Aceasta este Bianca Marcovici, autoarea noului volum: ”Curcubeu peste Haifa.”
În poeziile la care mă voi referi se simt ”Semnele peste timp”. Este titlul unei poezii dintr-un alt volum al poetei: ”Impactul virtualului”.
Poeziile din cel mai recent volum, sunt o prezentare a realității imediate, o încredere în puterea cuvântului. Acesta este crezul ei poetic.
Spuneam cândva despre poezie că nu o poți doar povesti, sau scrie. Poezia o simți, sau nu o simți. Așa mi s-a întâmplat citind poeziile din noul album al poetei. Am fost emoționată de la început, citind poezia ”Gura poate grăi minciuni”:
”dar ochii nu mint! /Uneori cauți cuvintele potrivite/ însă ele/ nu vin decât atunci/ când totul s-a spus./Acum îți convingi privirea/să nu vadă sau să simtă durerea/adevărului, să ignori ziua gri, casa gri,/ asfaltul beton, să vezi Lumina/dar cerul nu te ascultă, te ignoră! Scenariul cel mai bun este acela/ în care actorul își trăiește propria-și viață!”
Aceasta este convingerea pe care ne-o transmite poeta în fiecare dintre poezii. Ea are încredere în posibilitatea cuprinderii în poezie a tuturor manifestărilor vieții. De aceea poezia pentru Bianca Marcovici, nu este doar un exercițiu cultural, ci o prezentare a lumii, o încredere în puterea cuvântului.
Personalitatea ei ca poetă este dublată de muziciană. Vioara este acel ”Violon d’Ingres” care o însoțește mereu. Ca poetă, ea trăiește scriptic între două lumi: România, țara natală, și noua - veche patrie, Israelul. Uneori răzbate nostalgia locurilor natale: ”Petreceam la Comunitate de Hanuca/ sosea Eminența sa, venit din oraș în oraș. /orchestra intona Baruhaba! /Chiar dacă cântam la vioară în orchestră/Mă sculam în picioare fără voie,/Corul intona fără echivoc cântece de bucurie,/ Lumina puternică ne însoțea,/ Acolo mă și căsătorisem- în fapt-Târgul Cucului/În Iașul cărunt/ Zăpada semăna cu vanilia de pe dulciuri/Plecam fericiți acasă, iar copiii/ în sănii râdeau fără oprire!/ așa a fost ,HANUCHIADA!/
Acum urmărim atentate teroriste în direct/la toate posturile de televiziune”.
Bianca revine în realitatea vieții. Nu mai scrie despre Hanuchiadă, ci despre Holocaust: ”Blestemul celor morți în HOLOCAUST”:
”Se va îndeplini încet încet /Pe muzică de Wagner/Cu imigranții/ care i-au invadat pe cei din lumea întreagă,/ Verii noștri./Pentru că nu ne-au vrut pe noi,/ Nici cărțile noastre pe care le-au ars,/ Nici muzica noastră care a fost/
ignorată,/ Nici ochii noștri albaștri care priveau /Ochii lor albaștri,/În timp ce eram uciși milioane./ Nici limba noastră/ Cum amintea și KAFKA/ studiind IDIȘUL!...”
(fragment din poezia enunțată).
Este o poezie zguduitoare, cum numai Bianca Marcovici a știut s-o scrie!
Poeziile închinate Israelului sunt de o mare intensitate emoțională: ”Nu putem face din impresiile de război”:
”ceva fluent/sunetul alarmelor de la televiziune/sau cele reale mă înspăimântă/sunt mereu afișate numere de telefon și rânduri de cuvinte/ de diferite culori avertizoare sau de terapie/unde e o alarmă, unde ne aflăm și de ce/stelele căzătoare sunt urmărite de rachetele noastre / să fie distruse,/ ele sunt trimise de teroriștii din Gaza care rămân/ fără de lucru/nu rachete, nu tunele , nu arme de distrugere în masă/ plătiți de cei care/ vor să mențină starea de război,/
Sunt disperați- asta e- se agață de rachete/ au acumulat un arsenal cât pentru un continent/Sper și cred că lacrimile mamelor noastre se vor opri.”
Este un strigăt de disperare, dar și de speranță. Aceeași speranță pe care o găsim și în poezia ”Teoria poemului”:
”Să vă spun adevărul/ Eu mă simt foarte bogată/Și nu mă compar cu alții/ Milionari de peste noapte./ Eu nu număr banii/ ci bucuriile-/ Averea mea sunt nepoții/
Și gândul în stabilitatea noastră ca/ popor ales de Dumnezeu!/Să aducă Pacea chiar cu arma în mână,/Sădind sămânța prieteniei /în fiecare suflet născut să ne apere / Veșnicia....”
Regăsim pregnant în noile poezii tema atașamentului total al poetei față de patrie, față de Israel. Impresionantă este poezia din final, care merită să fie știută pe de rost:
„Patria
E limba în care/ visezi și scrii, e cernoziomul/ adăugat în doze mici, /compartimentarea inimii/în care aduci numai lucruri scumpe,/ de reținut, e trecutul, e prietenia sinceră,/netrucată!
Patria e orizontul/ pe care l-ai lăsat în urmă, mai ieri,/iar acum e casa în/ care trăiești imprevizibilul,/iubești!/Patria e poezia, /lumina ochilor copiilor noștri, în veci!”
”Curcubeu peste Haifa”- o carte pe care s-o ai cu tine mereu!