O idee simplă și clară aplicată în viață îi dă transparență și îi dizolvă echivocul cu mecanisme obscure, iar un concept gnomic abstras din cugetul ce sistematizează reflecțiile și cristalizează maximele, aplicat existenței insuflă omului căutarea în esențe și potențial a dialecticii similare cu paradigmele.
Redundanța își așază prolixul într-un eclectism eterogen și neintegrat într-o doctrină, căci redundanța apelează la sofisme, pe când dialectica se folosește de silogisme.
Redundanța cu aspecte de reflexivități și profunzimi recurente ar fi util să fie împărțită pe categorii pentru a transsubstanția prolixul într-o fecunditate clară.
Cuvintele redundante se extind într-un prolix ce dă opacitate scrierii afectată de galimatie, iar cuvintele redundante ale căror conexiuni formează raționamente echivoce și confuze își poartă haosul prin textele obscure în care neînțelesul eclipsează transparența și înțelesul.
Când nu înțelegi nimic dintr-o scriere, logica își pierde claritatea și raționalitatea și deviază într-un abstract neinteligibil.
Artistul care are viciul redundanței posedă o structură creativă în care s-a încuibat haosul ce o dislocă și o sfărâmițează prin absconsul ideilor și raționamentelor.
Lipsurile nasc goluri, opulența naște prea-plinul, absența își pierde consistența și rămâne doar forma intuită în imaginație, prezența inserează sensul lui întotdeauna în momentul acum multiplicat de timp.
Coercițiul se exprimă prin niciodată care se joacă fulminant cu nimicul.
Conversia capătă virulență polemică când dialecticile se află în antiteză, iar conversia unui lucru se materializează prin schimbarea legăturilor chimice.
Alegerile pe care le facem în viață ne definesc structura, axa, sistemul și matricea, erorile în care au eșuat acțiunile schițează un model sumar al negativului direct proporțional cu numărul și amplitudinea lor, iar reușitele și succesele care apar atunci când am definitivat cu brio sarcinile, obiectivele și responsabilitățile, conturează un pattern al pozitivului rezonând la libertățile conferite de liberul-arbitru.
Alegerile antrenând schimbările ne pot proiecta pe un traseu destinal sau pe altul, iar stagnarea dezactivează alegerile, liberul-arbitru și schimbările care există în om în stare latentă și partea ei pozitivă este dată de consecvența structurând omul, viața, realitatea și sistemul uman.