în trupul singurătății crește tot mai mult animalul,
sălbăticiunea cugetului, cel tot mai puțin pe Ața cu oameni invizibili
odaia te conține sărac de altcineva, pe-afară-i vânt și virus
fiara din tine îți mușcă pieptul, respiri cu ajutorul anxioliticelor
nu, nu așa a grăit Dumnezeu la facerea de rosturi,
ca la geneza amurgului te sperie propria umbră,
fără oameni în care să-ți privești existența