prietene drag

se întâmplă câte-o dimineață care mă lovește părintește în moalele capului și fredonez în neștire i ain't got the heart go with the morning i'll stay with my heart. știi tu pentru cine.
atunci mă întreb cum o mai duc acolo sus dacă ți-ai găsit un loc de muncă mai bun și stabil dacă pe-acolo e vreun argentin în care să râzi de bucătăresele aspirante la titlul de poetă care se lasă mângâiate pe țâțe de consacrații zilelor noastre. sunt curios dacă nu s-a rătăcit cumva pe acolo și shakespeare. dacă da mă întreb ce părere a avut de traducerea sonetelor pe care ai îndrăznit-o. a fost satisfăcut și ți-a făcut cinste cu un shot de madam geneva sau a început să-ți explice pedant ce-a vrut poetul să spună.

știu că a trecut puțin timp de când nu mai ești și că e important să te faci nevăzut. dar din când în când mai dau peste comentariile tale sau peste texte de-ale mele care au un singur like și acela de la tine. nu-mi prea place mie să fiu obligat dar sunt obligat să cred că dincolo există ceva. altfel ar însemna că în urmă nu mai e nimic. că totul e doar întuneric e doar un somn etern fără vise. așa că îți scriu într-o încercare stupidă de a-ți prelungi viața. de a prelungi viața. știu că e un clișeu de rahat dar nu mă pot abține să nu întreb de ce pe tine și de ce acum. de ce nu preotul ăla de 99 de ani care cumpără în fiecare săptămână câte 50 de cărți cu fecioara de la fatima și păstorașii sfinți apoi le împarte prin satele catolice din suceava. știu că nu e bine să gândești așa că toate au un timp și un rost dar cred că justiția noastră e oarbă iar a lui dumnezeu e mută.

îmi pare rău că atunci la gala premiilor de la tnb m-ai așteptat degeaba. îți făceai griji pentru mine să n-o iau pe ulei dacă m-aș fi întâlnit cu fosta mea. am avut o criză cumplită de lombosciatică și n-am mai ajuns decât în romană. îmi pare rău că nu ți-am scris câteva rânduri pentru coperta 4. ca să mă revanșez îți povestesc ceva amuzant. duminică la predică parohul a întrebat copiii de unde era poporul ales. un copil a răspuns repede: din marea britanie. acolo unde mi-ai povestit odată că și tu voiai să ajungi.

aici jos în locul pe care l-am numit prostește cazanul cu smoală numărul 3 (numărul 2 e cretinul acesta de suflet) toate sunt la locul lor. nu s-au schimbat prea multe de când ai plecat. ne prefacem că suntem oameni uneori ne iese alteori nu. pozăm ștampile de vot și le punem pe facebook protestăm împotriva măștilor împotriva ciumei roșii buboiului galben soroșiștilor tăierii pădurilor schimbărilor climatice și alte bâzdâgănii. printre picături ne căutăm sufletul pereche dar nu suntem în stare să-l găsim nici dacă el s-ar pune pe tavă în sufletul nostru să mor dacă într-o zi nu mă apuc și eu să protestez împotriva uitării. sau împotriva scrisului. am încercat să mă las de scris ca alcoolicul de băutură dar nu mi-a ieșit. mă întreb de ce așa cum există cluburi de alcoolici anonimi nu există și cluburi de sprijin pentru scriitori anonimi. să te duci acolo și să spui: salut sunt emilian și n-am mai scris de trei săptămâni. iar lumea să te felicite pentru curajul acesta de a scrie doar atunci când ai ceva important de spus.

despre mine n-am ce să-ți spun. uneori o duc bine alteori prost. nici acum n-am învățat cum să țin oamenii lângă mine. nici dacă mi-aș da drumul la vene și le-aș arăta că în loc de sânge tot ce curge în mine e iubirea pentru ei nu cred că ar conta. degeaba le spun că suntem suma celor care rămân în noi și nu suma celor care pleacă. degeaba le spun că viața e suma zilelor date nu a greșelilor făcute. trăim de parcă n-am muri niciodată. și când se moare rămânem cu gura căscată ca o groapă proaspătă care așteaptă țărână mai blândă.

cam atât pentru azi. mă întorc la ale mele pe birou mă așteaptă un manuscris despre fericirile tăticești care trebuie corectat. știi cât de greu e să trăiești cu un gol permanent în suflet de parcă ai fi numai suflet. de parcă cineva s-ar uita la tine ca un curier căruia nu-i pasă de coletele pe care scrie cu arial black fragil conține sticlă.
dar destul. te salut și ai grijă cu shakespeare.

ps. nu uita: dumnezeu vede oamenii cel mai bine din iad.