îmi e teamă că ploaia nu se va sfârși niciodată
cei mai mulți oameni mor atunci când ziua se îngână cu
noaptea parcă le-ar șopti la ureche
haide cu mine spre vest

am crezut că un drum bătătorit va produce roade
mai bune
decât cărțile care mi-au furat mintea
câte adăpători bogate în sulf poți pretinde să găsești
fără plată
iubesc de când mă știu să nu sufăr
durerea
numărului șase sute șaizeci și șase
ce ne-ar putea aduce dacă nu purtăm veștminte asemănătoare
nu cântăm aceleași cântece și nu venerăm aceleași lucruri

departe de lume
furia și mândria mă orbesc
precum singurătatea
multe pahare de vin prefăcute în victorii ușoare
îmi trezesc admirația

de parcă ar fi greu de explicat cum este să fii tânăr și să ai vise
te privesc cu ochii unui războinic cinstit care vrea
să filozofeze

prin fereastra deschisă ninsoarea îți acoperă trupul
mirosul de viu
mă împinge în brațele tale
albe
și de neînțeles
pentru inima slabă la cuvintele pe care le-am citit
în ultima vreme

dragostea este ca omul
o hrănești o îngrijești
ani la rând
tot se întoarce
împotriva ta

râd când aud cum o numești tiran
niciun tiran nu oferă atâtea

bărbatul menit să conducă
ar trebui să-i poată face rău celei pe care o iubește
iubirea dă putere oricui de multe ori
cu prețul minții sale

așa cum somnul aduce vise despre acasă
nu mai știu nimic
doar caut să îmi amintesc
ce înseamnă când îi spui unei femei ești atât de frumoasă