Mă fascinau cele două găuri pe care le avea tata în stern ce păreau făcute de o pușcă cu două țevi. În copilărie mă jucasem deseori, vara când îl văzusem dezbrăcat, punând degetele în scobiturile respective. Interogat în privința lor îmi povestea că fusese împușcat în armată de o spioană parașutată în zona în care patrula el. Tata conștiincios, trăsese mai întâi în aer, pentru a o soma, iar ea direct în pieptul lui, de două ori. Norocul tatei că respectiva ratase inima cu doi milimetri! Așa i-au spus medicii. Ghinionul ei că a fost prinsă de colegii de patrulă ai tatei avertizați de focul de somație; arma ei avea amortizor. Evenimentul se petrecea prin 1952.
Iarnă, zăpadă, albul parașutei pentru camuflaj … erau imaginile formate pe când îmi povestea tata. Abia acum mă gândesc că am exclus, din peisajul imaginat, roșul sângelui pe strălucitoarea nea.
La proces, respectiva i-a șoptit tatei că l-ar fi făcut un om bogat dacă nu trăgea focul de avertisment.
Venise oare să-și dezgroape averea!? Moștenise poate „zestrea domniței Ralu”! Fabula tata!? Oricum semnele din pieptul lui existau!
Când te gândești că, pe atunci, bieții români așteptau cu disperare venirea americanilor!