agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-05-03 | |
Prin definiție, ca ființă biologică, omul se află într-o continuă căutare de cunoaștere în scopul deservirii nevoilor primare precum hrana, protecția sau reproducerea. Pentru a trăi este esențial să te hrănești, să fii în siguranță și să te poți înmulți. Sunt funcții vitale ale existenței primare, naturale ale umanității.
Fundamentul acestei cunoașteri nu constă însă doar în formularea unor parametri care să ofere posibilitatea realizării unui confort social, cultural sau religios, pentru că implică relaționarea comunicațională, contextuală și globală prin care mediul natural realizează un limbaj meta-narativ al existenței, ci este vorba despre o existență în care omul se află centrat pe responsabilitatea de a păstra mediul în care se află în raport cu necesitatea de a se autodepăși, de a se raporta pe sine la Dumnezeu, la celălalt și, în principal, la propriul sine. A privi nu înseamnă doar a cunoaște, ci înseamnă mai ales a învăța. În acest context vederea are, în primul rând, o dimensiune pedagogică și apoi una gnoseologică. ca atare, rolul imaginii comportă atât un aspect informativ cât și unul educativ, iar privirea devine o calitate umană fundamental polivalentă definită mai întâi de capacitatea de a face diferența între distanțe, culori și dimensiuni și în al doilea rând de a exprima, ca experiență consumată, forma în care evenimentul întâlnirii dintre actul reprezentării și receptării se constituie în proiect al realității și formulare a unui limbaj vizual. Obsesivă, necesitatea ca manifestare a stării de adăugare în vederea obținerii abundenței ontologice, este definitorie pentru existență. În acest sens, bogăția presupune în orice sens starea de beatitudine, deoarece oferă aceluia care o posedă libertate și independență. În fapt, bogăția este o sumă de beneficii care se autoguvernează perimându-se, deoarece depozitarea resurselor presupune valorificarea lor în vederea constituirii acestora ca spații și dimensiuni vii, iar păstrarea lor într-un context comemorativ, precum hambarele, tablourile sau cimitirele, reprezintă dimensiunea istorică ce definește viața întemeiată pe sacrificiu și în moartea solidificată din umbra întunericului fără de care lumina nu poate fi definită. prin moarte noi nu înviem, ci renaștem. învierea este numai a lui dumnezeu dintotdeauna și pentru totdeauna. noi doar o retrăim permanent. (immitatio Christi) prietenul este acela care merge cu tine, alături de tine oriunde, în oricare direcție vei merge. cei care îți sunt alături în călătorie îți sunt adevărați prieteni, indiferent de valorile, principiile și credințele pe care le mărturisesc și în care cred. lumina nu se reflectă prin materie, ci se agață de ea, pentru a înainta. privirea urmărește înaintarea ei și, ca atare, stă mereu în urma ei și niciodată nu poate fi în așteptarea ei. lumina nu răsare, ci se agață de orizontul răsăritului pentru a-și da sieși direcție, ființă și perspectivă. să îți trăiești viața cu răbdare, cumpătare și să faci tot posibilul să nu repeți ceea ce nu ți-a plăcut în gândirea, comportamentul și viețuirea altora. Hristos ne cere să devenim creștini nu pentru că el moare și înviază mereu, ci pentru a Îi deveni prieteni. numai pentru o adevărată prietenie te poți schimba cu adevărat, fundamental, pentru totdeauna. Botezul nu trebuie să fie doar rostirea unei formule, o declarație de devoțiune. mărturisirea unei credințe nu oferă perspectiva mântuirii. trăirea transformatoare, care zdruncină din temelii realitatea existentă deschizând perspectiva unui viitor necesar, înseamnă să fii creștin. numai prietenii își pun viața pentru prietenii lor. în această punere totală a propriei vieți la dispoziția celuilalt înseamnă a deveni creștin. minunea nu se înfăptuiește prin depășirea realității pe care o acceptă cei care o privesc – în sensul de admitere și cunoaștere a ei – și nici nu reprezintă sfidarea realității sau acceptarea unei lumi în care ceea ce este firesc se acceptă și se manifestă ca reprezentare a ceea ce trece dincolo de ceea ce permanența ființei stă să devină infinitul neființei. problema iubirii creștine este reprezentată de faptul că Dumnezeu s-a îndrăgostit de o singură femeie. alegerea Mariei pentru a da naștere divinului nesfârșit în dimensiunea finită a ființei este dovada faptului că iubire este selectivă și limitativă, pentru că devine și propune realitatea existenței prin decizia de a alege între a fi Dumnezeu și a fi Om. Maria, în momentul în care Arhanghelul i-a vestit că va naște pe Fiul lui Dumnezeu a ales să rămână om. Paradoxul acestei alegeri constă în faptul că nu poți deveni nimic din ceea ce nu îți este dat să fii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu poți naște dacă nu ești întâi însămânțat și în același timp fertil. Paradigma unui astfel de moment constă nu în diversitatea și responsabilitate acceptării de a de veni mamă, ci în contextul în care spațiul ontologic al existenței permite devenirea inexistenței. În acest context a fi este reprezentarea modului de a nu fi, iar a nu fi reprezintă tot ceea ce poate fi. plăcerea de a mângâia forma și percepția pe care simțul gândirii o trăiește ca plăcere definește, în acest caz, posibilitatea de a da naștere viitoarelor ne-nașteri care poartă, asemenea sâmburelui, întreaga lumină și toate umbrele, vânturile și râurile, dealurile și văile peste care se vor dormi pe sine pădurile gândurilor. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate