agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-05-12 | |
De ce ai lăsat, Doamne, să se umple inima mamei mele cu satul ei, de ce ai lăsat creierul mamei mele să înțeleagă, până la asimilare, lumea satului ei, de ce ai mutat ulițele satului, „Hăitașul” părăsit, nesfârșita „Luncă”, „Ierboasa” cea miraculoasă, „Tarnița” fermecată în care te-ai odihnit semeț, după truda creației acestei vetre prevestitoare a raiului, repetiție pentru veșnicie, de ce le-ai mutat de-a valma în inima largă și generoasă a mamei mele, de ce... dacă acum, văd tot mai clar, le ștergi, le pierzi. Oricât m-am străduit să le salvez, nu-i același lucru, ea spune că-i nevolnică, uitându-l pe nevrednică, dar nevrednică înseamnă nedemn de încredere, nevolnic însemnând doar slab, neputincios și are dreptate. Cine-mi mai povestește mie cum e să alergi desculță pe cărarea către fântâna cu apă rece, uimindu-te la vederea Heniului, de pe Față, la înțelegerea Creației încununate cu miraculoasa Tarniță. Doamne, e-adevărat că sunt născut, din fericire, în același sat cu mama mea, dar Dumnezeule, a trecut timpul atât de repede și eu n-am reușit să-nvăț satul la fel ca ea, nu știu de ce, poate nu-l iubesc la fel de mult, asta-i sigur, și totuși... satul îl iubesc, ce nu iubesc la fel de tare, sunt oamenii satului, poate pe vremea ei erau mai vrednici, acum trăim într-o lume nebună, care a schimbat chimirele cu portofelele, cât mai largi și mai pline. Nimeni nu va mai striga, la joc, hâtru și înțelept, ca pe vremea mamei mele:
Nu vă uitați oameni, hăi Că mi-s cioarecii cam răi! Am acasă două oi Și mi-oi face cioareci noi, Una-i albă, alta-i neagră Nu-ți vedea cioareci degrabă! Pavilionul destinat jocului este depozit de lemne. Competiția arhitecturală este în plină desfășurare. Numărul palatelor sporește, an de an. Doar hăitașul părăsit putrezește, prăbușindu-se, odată cu lumea veche, peste peștii cei mari și bătrâni.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate