agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-10-12 | |
Iubirea, ca și creația, se poate manifesta doar întru sine. Întreaga viață, omul e condamnat la singurătate. Personalitatea unui geniu poate să coincidă cu întregul univers și e clar că în acest caz creația lui este întru sine însuși – în relații cu întreaga lume în măsura în care aceasta este introvertită, convertită la coordonatele psiho-intelectuale ale creatorului. Adică, prin devenirea sa de-a lungul vieții, geniul leagă diverse alte nuclee sau instanțe psihice exterioare eului său într-o țesătură proprie care corespunde propriilor sale atribute. O parte din fiecare alt lucru sau fenomen poate fi personalizat în sinele propriu. Iubirea, aparent dăruită celor diferiți sau diferite de sine însuși, este mai degrabă iubire maternă sau paternă pentru o parte din sine, fără a fi necesar să cădem în capcana explicațiilor ce fac recurs la tipologii sau patologii narcisice.
Același univers este personalizat de alți creatori în moduri specifice lor: ceea ce este necunoscut se reduce de fapt la o parte din sine aflată încă în inconștient. Pentru indivizii aflați în universul filial, o creație va fi cu atât mai ușor acceptată cu cât este mai necesară legic, cu cât este mai familiară lor, deoarece a fost déjà repetată – imaginată sau verbalizată de sinele patern. Avem deodată revelația, momentul a-ha, care aduce în planul conștiinței noastre inovația, deoarece ea este pregătită conceptual de către o creație conceptuală anterioară. Astfel apar invențiile și adepții acestora, astfel se creionează receptarea unui act artistic, căci orice operă de artă are nevoie de receptor pentru afirmarea acesteia. Mai înainte de orice trebuie să existe un ton de apel, un semnal wi-fi adecvat. Dacă gândim înainte de a vorbi sau de a scrie, atunci suntem mai bine înțeleși, prin porțile pe care le deschidem în anticamera societății. Asemenea, putem avea impresia că iubim ceea ce ne este diferit, în realitate ne iubim pe noi înșine. În realitate suntem singuri și iubim doar modul în care psihicul propriu incizează realitatea, modul în care biochimia proprie permite uimitoare concatenări ale arcelor reflexe, pe care noi le numim emoții și sentimente. Psihicul nostru nu se ancorează direct în psihicul omului iubit, ci prin mediul social și natural, unde are importanță modul în care noi înșine reacționăm fizic și psihic la diverse și complexe programe ale obiectelor și fenomenelor, modul în care ne transformăm noi înșine odată cu lumea din noi înșine. În realitate nu putem cunoaște ceea ce este în afara noastră – e o imposibilitate logică - și tot astfel iubim doar ceea ce ne este propriu. În tinerețe iubirea erotică pare să deschidă misterioase lumi necunoscute, un motiv fiind acela că tinerii încă nu au avansat mult în planul descoperirii și cunoașterii de sine. La maturitate însă, lumea este mai mult închisă în sine și astfel locusul de control al sentimentelor este intern și individul proiectează ideile doar pe ecranul său interior, cu alte cuvinte iubește ceva ce îi este cunoscut, nu cade în capcana unor atribuiri eronate sau a gândirii magice care transformă persoana iubită într-o forță supranaturală.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate