Fără balastru carnal, mai zilnic, evadăm în acest univers paralel. Nume cu trup de cuvinte,gânduri, trăiri, speranţe şi doruri, ne străduim a fi ce credem a fi sau visăm.
Suntem spirite. De câte ori postăm, dezgolim o parte de suflet sau îi acoperim cicatricile cu straie mai mult sau mai puţin colorate, cum eu uneori o fac pe-a clovnu intrând în arenă ţopăind într-un picior, cu masca râzândă, dar numai eu ştiu cât de al dracului doare glezna umflată de entorsă...

Aici toţi îşi doresc afirmare.Confirmarea o caută, unde dacă nu în comentarii, dar nu mai e efervescenţa de altădată. Suntem puţini rămaşi pe palisadă. Privesc arhiva. Doamne câţi şi-au aruncat armele. Răniţi, îmbătrâniţi, plictisiţi le-au aruncat şi-au plecat în uitare...

Acum unii din cei ce sunt, ţintesc cu săgeţi fără vârf absurdul risipindu-le-n vânt.
Alţii ochesc careul de cercuri şi îl împroaşcă din puşcoci sofisticate, c-aşa-i la modă, cu apă chioară iar cei ca mine aruncă şi tot aruncă în păpuşa de cârpă sau paie cu lănci poate-poate ieşi-va apă şi sânge...

O ştire mă pune pe gânduri: cică se lucrează la un robot încărcat în memorie cu toate informaţiile despre poezie, de la vocabular, stiluti, genuri etc.etc... şi, dobitic ori nesimţit de eşti, doar cu un clic poţi deveni geniu...

Crăciunul. Naşterea CUVÂNTULUI întru adevăr şi iubire. Se sărbătoreşte cu gândul la porcul tăiat, la băutură,
distracţie, desfrâu...Se mai gândeşte cineva la el?
De la ticălosul de rând până la capete puterilor lumii de două mii şi ceva de ani e batjocorit, hulit, dispreţuit, răstălmăcit şi răstignit în cuie...

Dăunăzi un ţânc peltic la "colţul copiilor" întrebat ce s-a mai întâmplat după naşterea Domnului, senin şi cu cruzimea inocenţei vârstei a dat răspunsul cutremurător de adevărat:
- A fost înconjulat de boi şi măgali...

Nu îndrăznesc să mă întreb cât la sută-s bou, măgar şi cât la sută om în credinţa cuvântului... Oare din respect ipocrit pentru mine?...