a luat pustiul și l-a cârpit până când,
oasele peștelui, uitate în nisip,
au început să înoate în aval;
pe urmele acelea a mâzgălit semne neștiute,
harta era a drumului,
înapoi.

de rece, de piatră,
doar nopțile se spărgeau
ca să mai pună un val,
peste alt val…
de care s-atârne soarele de zi,
aproape de mal.

așa a fost prima zi, altele-s povești.
toate celelalte umbre au fost adăpostite în peșteri.

când a băgat mâna,
adânc,
în pântecele tulburat de-atâta facere,
a lenevit;
altă zi pierdută în care,
natura obosită,
a fost pregătită de-o facere prin cezariană.

de ape rupte din cer,
peste noapte
și de comete înlănțuite,
ce-și scăpau boarfele în dansul nebun
n-a fost să fie scăpare.

așa s-a moșit nașterea primelor două celule
într-un pustiu
- ieri uscat acum,
plin de ploi.

n-a fost altă nevoie de facere,
doar o suflare de vânt și-o întâmplare,
ca și când ai pune, așa,
cu pensula,
vopseaua pe pânză.

în toate celelalte zile s-a dormit.
doar peștele întreg își
căra oasele pe drum,
înapoi.