Mă plimb pe trotuarul din vie
Și ascult lumina care vibrează
La grozăviile unei lumi în descompunere.
Strugurii îmi sterpezesc gândirea calmă
Când văd idioți la nivel planetar
Transpuși într-o comedie de circ la nivel local.
Nu am a spune de bine când lauda de a nu citi nimic
Este analfabetism arhaic, îmbrăcat în țoale de firmă.
Găsesc câte un mușuroi răzleț aranjat
De cârtite harnice și meditez:
Oare câte ar trebui să fie să facă tuneluri pentru o lume mai buna?
Mă dezmeticesc când văd loboda pe alee
În sunetul frunzelor sforăitoare, trecând alene
Să se asigure că e cea mai verde dintre plante.
Toate plantele aplaudă frenetic, eu nu.
Sunt oare prost?