agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-01-26 | |
dintre toate așteptările pe care le-am întâlnit
ultima așteptare a fost cea mai grea mereu ultima așteptarea bunicii m-am întâlnit cu aceasta atunci când ea o femeie fără școală cu un trup osos și zdravăn așa îmi părea o stâncă clădită atât de bine încât să nu se macine precum calcarul sub șiroaiele de lacrimi căci vă spun în bunica sigur era un izvor de dor de milă și apăsare așteptarea ei să vă rugați maică să nu furați să nu mințiți și să fiți oameni buni așteptarea mamei o femeie în care ruginise cuiul speranței pe care și-l bătuse adânc în inima ei mare pe care o purta în trupul său mic dar puternic să învățați că pentru voi învățați că eu am făcut numai patru clase că ai mei n-au avut să mă ție la școală să termin și eu măcar șapte clase acum eram învățătoare ca Stanca lu Niculae... hai mamă mă îndemna în timp ce lua caietul de pe coperta căruia mă urmărea la tabla înmulțirii care mi se părea cu atât mai grea atunci când afară copii băteau mingea așteptarea ei să terminați mamă o școală o profesională să aveți meserie și care veți fi în stare să terminați un liceu ca să ajungeți și voi oameni mari ca domnii ăia pe atunci nu aveam așteptări dar aveam niște griji care nici nu prea erau ale mele erau la grămadă ca nu cumva virusul ăla despre care tot auzeam că se transmite prin perfuzii transfuzii și alte fuzii să mă afle dar și grijă de ciuperca aia care ne pricinuia găuri prin ozoane și ne pricopsise cu niște măști hidoase prin debarale ba și cu niște buncăre pe sub blocuri și case dar și cu obiceiul ca periodic să ne pipăie unii pe la gușe să vadă dacă ne trebuie iod apoi... acum am învățat să nu mai am așteptări doar să caut să înțeleg cum au devenit așteptările cum astăzi bunicile își caută nepoții pe meleaguri îndepărtate și îi mângâie atingând ecrane cum o mamă privește trupul de cristal al copilului pe care încă îl mai aude spunându-i la telefon eu mă arunc mamă... pare un vuiet din care aud șoptit să te aștepți să se rupă blestemul copile
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate