În data de 16 mai 2018, mi-am lansat la Casa Armatei din Iași cele două romane apărute, inițial, pe acest site sub formă de foileton.
De ce tocmai la Iași și nu la Sibiu, unde m-am născut și trăiesc de mulți ani?
Pentru că acolo a murit, la 11 iunie 1944, eroul principal al primei cărți, Spre necunoscut, tatăl meu de profesie învățător, sublocotenent în rezervă în grupul 90 Vânători de munte. Tot despre el se face referire în mai multe rânduri și în a două carte, Străbătând ceața, când fiul său și ceilalți membri ai familiei își aduc aminte de el, mai ales în momentele de răscruce ale existenței lor.
Cimitirul de la Lețcani, înființat în 1944, în care își dorm somnul de veci în jur de 1400 militari români ce au luptat și s-au jertfit pentru apărarea patriei de invazia roșie, își are o istorie tristă. Fiecare mort a fost îngropat cu asistență religioasă, iar pe crucea de la căpătâi i s-au trecute datele de identificare pentru a putea, după trecerea unui timp, să fie deshumat, iar rămășițele aduse de către urmași în localitățile de baștină.
Sublocotenentul în rezervă Nicolae Tomescu a fost printre primii îngropați aci. Iată scrisoarea pe care a primit-o soția lui, mama mea, în iunie 1944:
De pe front
12 iunie 1944
Mult stimată Doamnă,
Mi-a trebuit mult timp pentru a mă hotărî să vă aduc eu la cunoștință durerea mare ce v`a lovit prin căderea în luptă a soțului dv. Sublt. r. Tomescu Nicolae din Bat. 30. grupul 90 V.M. M-am gândit că vi se va comunica de către Grup, dar poate mai târziu, așa încât acum ori altădată tot va trebui să aflați.
Dânsul a căzut în luptă în fruntea unității pe care o comanda cu un eroism fanatic. Totdeauna în fruntea ei mergea fără frică de moarte dând pesta cap dușmanul ce ne-a spurcat pământul.
În ziua de 11 iunie 1944 la orele 4 dim. A fost lovit de o schije Brandt în cap provocându-i moartea. A fost ridicat și transportat la Cimitirul Diviziei, unde în sicriu a fost depus chiar de mine cu ostașii. Și în asistența preotului confesor al Gr. 90 a fost înmormântat creștinește în groapa nr. 7 rândul 1 în față, începând cu numărătoarea de la stânga spre dreapta și dela troiță. I-am pus cruce scriind pe ea numele său și cred că atunci când pacea se va stabili între popoare veți vedea mormântul în apropiere de locul unde a căzut.
Urmează apoi cuvinte de îmbărbătare pentru ea și cei doi copilași, fetiță și băiat. Nu uită să vorbească și despre lucrurile personale ale celui decedat și cum pot fi ele recuperate de către familie.
Dar Victoria, soția lui, nu i-a mai putut vedea mormântul. Regimul instalat după război a distrus cimitirul, la ordinul dat de marele prieten de la răsărit.
Ce-o fi fost în inima Victoriei când la câțiva ani după război s-a dus la Lețcani să se reculeagă la mormântul soțului. Cartea Spre Necunoscut se termină cu cuvintele Ani de zile a fost Victoria cu gândul la acea groapă din acel cimitir. Necazurile au ținut-o pe loc. Când a reușit să ajungă, nici urmă de cruci. Tractorul desțelenise locul.
A aprins o lumânare printre macii adiați de vânt
Povestea cimitirului de la Lețcani-Iași nu se oprește însă aici. Un destoinic țăran, și cântăreț la biserică, pe numele său Ioniță, aflând de iminenta distrugere a cimitirului i-a făcut o schiță pe care a păstrat-o până după evenimentele din decembrie 1989 când a fost refăcut cu exactitate.
Problema pe care mi-am pus-o a fost dacă, după refacerea cimitirului, crucea de la mormântul numărul 7, începând cu numărătoarea de la troiță, are înscris numele tatălui meu. Am trimis mai multe emailuri primăriei Lețcani. N-m primit niciun răspuns. Am rugat pe un coleg de pe acest site, trăitor pe acele meleaguri, să se intereseze. N-a făcut-o. Cel care m-a ajutat, complet dezinteresat, a fost editorul acestor două cărți, domnul George Arhip. L-a ajutat mult domnul colonel (rez) Emil Teofil Bălteanu, originar din Lețcani. Aceștia, pe baza cercetării unor arhive, au aflat ca subunitatea din care făcea parte tatăl meu a activat în iunie 1944 pe acele meleaguri la cota 178. Cercetând cimitirul au descoperit că pe crucea de la groapa numărul 7 scria Erou necunoscut. Au inscripționat pe o placă gradul și numele celui care odihnește acolo.
La lansarea cărților au vorbit editorul George Arhip despre emoția puternică pe care a simțit-o citind și punând în pagină cărțile, doamna prof. Magda Negrea a insistat asupra valorii literaturii bazate pe fapte reale. Domnul colonel (rez) Teofil Bălteanu a înscris evenimentele de la Iași, din vara anului 1944, în contextul internațional. Domnul Ion Mihăescu a amintit despre necesitatea respectării adevărului istoric cu orice ocazie.
În încheiere am vorbit despre sursele de inspirație pe care le-am avut, dând exemple: amintiri personale, presa vremii, spusele unor participanți la acele evenimente, corespondența dintre eroul principal și familia sa.
Teodora Comaniciu, fiica mea cea mică, a citit fragmente semnificative din cele două cărți.