te uită cum zilei îi cad pantalonii
a slăbit în lumină de când nu mai ești

adie-mă căci voi trăi curând

pe râul sfințit al sângelui meu trece azi
o moleculă de crin

mă merg ideile în compas de o vreme
de aceea visez numai cercuri și spițe
un tâlc turtit sub talpa lunii
în fuga ei spre cumpăna minunii

un strămoș îmi aburește fereastra
cu respirare și cu ochi de pământ

tighelele clipei s-au rupt
atârnă timpul

zdrențuită dau cep la vene
și lipesc plasturi pe ieri

ies fricii în întâmpinare cu lapte muls
dintr-o frică mai mare

și goana asta pare că nu se mai sfârșește
goana asta cu mânz și amor propriu