Cand dragostea te cheama, urmeaz-o.

Desi caile ei sunt greu de strabatut si abrupte.

Iar cand aripile ei te cuprind, nu-i rezista,

Chiar daca taisul ascuns in aripile ei te-ar putea rani.

Iar cand iti vorbeste, ai incredere in ea.

Chiar daca vocea-i ti-ar spulbera visurile cum pustieste gradina vantul de miazanoapte.

Pentru ca asa cum dragostea te incoroneaza, tot asa te va rastigni. Caci asa cum te vrea prosper, tot asa iti doreste si declinul.

Asa cum se ridica pana la tine si iti mangaie ramurile cele mai plapande ce tremura in lumina soarelui,

Tot astfel va cobori pana in radacinile tale si le va scutura in prinderea lor de pamant.

Dragostea iti va face toate acestea ca sa-ti cunosti tainele inimii, si in acea cunoastere sa devii parte din inima Vietii.

Dar daca in teama ta vei cauta doar pacea si placerile iubirii,

Atunci e mai bine sa-ti acoperi goliciunea si sa iesi din treieratoarea dragostei,

Pasind in lumea fada unde vei rade, dar nu din tot sufletul, unde vei plange, dar nu secandu-ti pe veci izvorul lacrimilor.

Iubirea nu se da decat pe sine si nu ia decat din ea insasi.

Ea nu poseda si nu se vrea posedata;

Caci iubirea isi este siesi suficienta.

Dragostea nu arata dorinta decat sa fie satisfacuta.

Dar daca iubesti si ai nevoie sa doresti ceva, acestea sa fie dorintele tale:
-Sa te topesti si sa fii asemenea unui zbor care in curgerea lui susura in noapte.
-Sa stii ce inseamna durerea unei tandreti prea puternice.
-Sa fii ranit de propria-ti intelegere a iubirii.
-Sa sangerezi de bunavoie si cu bucurie.
-Sa te trezesti in zori cu inima inaripata si sa multumesti Domnului pentru inca o zi de iubire.
-Sa te odihnesti la pranz si sa meditezi la extazul iubirii.
-Sa te intorci acasa seara cu recunostinta. Si apoi sa adormi cu o
rugaciune pentru fiinta iubita, iar pe buze cu un cantec de lauda.

(dupa "Profetul" de Kahlil Gibran)