agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1193 .



Revelații și speranțe
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [O. Piatrã ]

2005-10-19  |     | 



Oarecum din întâmplare,
înainte de culcare,
după zi cam fără spor,
mă uit la televizor.
Fluxuri relativ imense,
de lumini, culori și sunet,
induc senzații intense
ca de fulgere și tunet.

Porniri profesionale
îmi dau ghes să le transpun
pe șiruri de digitale,
pe computer să le pun,
folosind un algoritm,
fără rimă, fără ritm,
construit din reguli strânse
în sertarele asunse
ale unui banal disc,
purtător de informații
ca un antic obelisc.

Consider televizorul
într-o suprafață’nchisă,
calculez întâi rotorul,
mergând pe o curbă strânsă,
socotesc și divergențe,
cu șiruri de suprafețe
ce se strâng neîndurate
către puncte disparate,
apucându-le ca-n clește,
că din ele izbucnește
tot ce-a fost, tot ce mai este.
Calculez și gradienți
ce pot cu-ale lor săgeți
să-mi provoace-așa simțiri
și alese amintiri.
Mă întorc apoi la Gauss,
teorema-i o aplic
și-mi vine pe jos să pic,
că nu-mi iese mai nimic.

Geaba eu tot calculez,
chiar computerul blochez;
ce se’ntâmplă nu-i cuprins
și nu poate fi închis
în domeniu mărginit,
oricât ar fi de gândit.

După-atâta calculat,
mă uit iarăși disperat
la ecranul cu pricina
să găsesc a cui e vina
și mă dumiresc și eu,
văzând așa decolteu,
ce fățos și cu elan,
etalează pe ecran
tot ce eu am încercat
și-n zadar am calculat,
căutând, cu cifre seci
și considerații reci,
să descriu așa izvor
de senzații dătător!

Și așa înțeleg eu,
admirând un decolteu,
că nu este de mirare
de ce aparatul are
debitul așa de mare.

Acest fenomen, se pare,
încă n-are modelare.
Tot ce văd și tot ce simt,
(nu-mi permit eu să vă mint)
oricât de sofisticate
și de matematizate,
oricât de elaborate
și’ncercate,
pe moderne aparate,
tot nu ar ajunge ele,
digitalele modele,
cu rigoare să descrie
ce-a ajuns să-mi fie mie
un prilej de reverie.

Stimulat de o speranță,
cum rar se întâmplă’n viață,
întrevăd proiect gigant
și-am să merg de dimineță,
direct la Academie
ca să le propun un grant
că ce-o fi, de-ar fi să fie,
personaje înțelepte
n-ar putea să nu accepte
teme așa de majore
(că văzut-am eu odată
teme cu mult mai minore,
și s-a’ntâmplat câteodată,
ca să fie finanțate
teme chiar ne aplicate!)
Asta va fi finanțată
că doar e fundamentală
și precis orientată,
zic eu, fără îndoială.
Și-o să fie și la noi
mare, mare bucurie,
mai ales la casierie,
că vin banii de regie.
Aparate complicate,
și cât mai sofisticate,
sigur, toate importate
de prin țări evoluate,
vor sosi mereu, de zor,
în al meu laborator.
Și mi-ar veni bani în pungă,
toată viața să-mi ajungă!

Așa temă de-o să fie
respinsă-n Academie,
am să merg la Parlament
propunând regulament,
urgent să îl studieze,
prevăzând să finanțeze,
și chiar să legifereze,
cercetări fundamentale
sprijinite pe parale
dăruite din buget,
pe căi cât mai ocolite,
ca să fie ținut piept
la vieți mult prea chinuite
de bărbați din Parlament.

Succes cred că o să am
fiindcă eu am înțeles,
așa cum chiar și speram:
problema-i de interes,
pentru ei, parlamentarii
și-o să-și facă ochelarii,
potriviți cu dioptrii
la imagini cât mai vii,
să le fie interfețe,
dotate cu-așa finețe,
să transmită niște fluxuri,
de impulsuri,
să-i îndemne la măsuri,
și mărețe și’ndrăznețe,
stimulați de bună seamă
în fotolii să nu doarmă.

Dar și-aci de nu o fi
finanțat al meu program,
am să merg la SRI.
Acolo eu sper să am
o mai mare căutare,
când vor lua la cercetare
niște surse dezinvolte
îndemnând chiar la revolte,
făcând ceva agitații,
cu poante și revelații,
de parcă totul se țese
din cercuri de interese.

Și așa o să poftesc
chiar și la Președinție
unde poate se dospesc
prin saloane aranjate
lucruri foarte vinovate.
Și amar o să ne fie
dacă n-o să cercetăm,
cu răbdare și migală,
ce se’ntâmplă într-o sală
la o mare înghesuială,
la ce să ne așteptăm,
când din decolteuri ies,
tot cu iz de interes,
punctuleț cu punctuleț,
cerculeț cu cerculeț,
toate cele mult scornite
și temeinic socotite
prin sfere ticăloșite.

Iată deci ce interes
poate stârni al meu vers.
Contractul va fi semnat
Și eu voi fi... terminat.

După atâta visare,
și atâta delectare,
eu, acum, trudesc cu spor,
dormind la...televizor.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!