În trenul plin cu amintiri mă plimb,
În direcții neștiute,
Sperând că poate o să mă schimb,
După-anumite standarde cerute:

Să mă port ca un străin,
Cu o ființă dragă
Să o ignor să nu mai vin,
Așa, o viață întreagă.

Dar...

Gânduri negre am, atunci când trenul vine:
Să fac un pas, in fața lui, acolo între șine
Dar vocea ta și chipul tău din fiecare zi
Mă oprește ... și-apoi îmi spune că nu-i bine:
„ – Cine-mi va spune apoi povești și scrie poezii?”

Oricum...

Voi scrie îngerilor povești, voi recita poeme
Cu Sfântul Petru prieten voi fi și-mi va propune teme
Voi veghea mereu asupra ta, oriunde tu vei fi
Voi aștepta ani și ani, acolo tu să vii
Sperând măcar atunci ... iubită tu să-mi fii.

Păcat ...


18 octombrie 2005