Sub fiecare față cruntă se ascunde un chip de copil...Un copil neglijat, bătut, uitat pe undeva în marele labirint lăuntric, alături de câți monștri hidoși, în clarobscurul existenței umane. Noi ne-am rătăcit chipul și fețele noastre au ajuns să reliefeze monștrii interiori.
Iar Dumnezeu niciodată nu privește la fața noastră, la mizeriile noastre cotidiene în care ne zbatem neajutorați, ci pururi caută cu dragoste la chipul nostru de copil nevinovat.
Căci numai Dumnezeu îl mai poate găsi și lumina cu zâmbetul jucăuș al veșniciei...
...Dacă Dumnezeu ne-ar bate cu bățul, ar avea nevoie de un băț foarte mare, care să ajunga la toți și pentru toți.
Dacă Dumnezeu ne-ar pedepsi să stăm la colț, ar fi nevoie de miliarde și miliarde de colțuri, pentru fiecare copil răutăcios din lumea asta.
Însă Dumnezeu ne iubește negrăit de mult.
Și dragostea Lui e atât de adâncă și de bună că ajunge la toți și pentru toți copii Săi rătăciți departe de casă.
"-Întoarceți-vă, întoarceți-vă, dragii Mei!" parcă strigă îngrijorat Domnul. Și pe fiecare ne cheamă pe nume și ne drăgălește atât cât Îi dăm noi voie.
De ce nu Te lăsăm, Doamne, să ne bucuri inimile și să ne luminezi viețile cu raza iubirii Tale? De ce Te alungăm?... Tu ești nemăsurat de bun, iar noi Te alungăm în fiecare clipă din sufletele noastre. Și uite-așa pierim în mojiciile noastre, în gunoitele noastre existențe lipsite de un sens. Lipsite de Tine.
Tu ești Cel ce ne mângâi și Cel ce ne ierți. Tu ne chemi pe fiecare în felurite chipuri și chipurile noastre le strălucești iară cu slava Ta. Tu ne dai odihnă și ne înveți smerenia Ta și cu blândețe grăiești cu noi pre limba inimii fiecăruia.

Ai milă de noi, Doamne, că pierim departe de Tine! Aprinde-ne cu focul Tău, incendiază lumea! Să ardă toți ca flăcările vii spre cer! Pogoară-Te, Doamne, și nu ne mai lăsa în uscăciune, în uitare, în răstignire. Mai învie-ne câte un pic!
Și ne împărtășește din dragostea Ta negrăită care Te-a urcat pe cruce și nouă, celor din iad, viață veșnică ne-a răsărit. Amin.