„INVITAÞIE LA BÃRBÃÞIE
Cred că nu mai e nevoie să vorbim despre noi. Toată lumea știe că suntem lichele și neputincioși, că ne îneacă descompunerea, lașitatea și cinismul. Unde întorci capul nu auzi decât strigăte, bârfeală, critică și tânguire…(…) o singură tărie trebuie să-și înalțe brațele: bărbăția.“
(Mircea Eliade – Oceanografie)

De ce ajungem să urâm bărbații? Avem un motiv foarte bine întemeiat: pentru că unii dintre ei nu mai au caracteristicile speciei umane… Alții nu le au din naștere, dar se împăunează să fie totuși botezați cu nume de bărbați cre(ș)tini: Nicolae, Constantin etc.
Sunt ani de când frecventez acest site de poezie. În măsura în care timpul mi-a permis am citit poezii, articole, polemici – unele dintre ele interesante, pline de savoare și umor, altele mai puțin. DAR nicicând nu mi-a clocotit sângele în creier de furie, dezgust, silă și toată paleta de sentimente negative și contradictorii pe care le poate avea un om când se comite în fața lui o faptă reprobabilă.
Pe mulți dintre poeții de pe acest site îi cunosc din poeziile pe care le scriu, am lecturat de fiecare dată ca și cum aș fi citit o carte din bibliotecă, fără să mă loghez sau să fac comentarii. Ca un simplu cititor. Ajungi să cunoști un poet din ceea ce scrie, dar, mai ales, din cum comentează altora.
Stimate domnule Costin Tănăsescu, vă spun cu mâna pe inimă, nu am urât niciodată pe nimeni, în viața mea, dar dv. ați fost ieri sursa dezastrului meu: am fost mușcată veninos de ură!!!
Nu am să pierd timpul perorând despre CUM trebuie să fie poetul, tratate de teorie literară s-au tot scris…Vă spun doar atât…nu meritați să fiți numit OM și cu asta cred că am spus tot! Dumneavoastră ați iubit vreodată sincer, dezinteresat? Mă îndoiesc. Aveți idee ce este aceea o femeie? Dacă aș fi în locul mamei dumneavoastră aș plânge cu lacrimi amare cu dorința ca brusc să mă acopere pământul, să uit că am născut vreodată un așa fiu!
Dumneavoastră ați fost atins de pana fină a poeziei? Mă îndoiesc…Cunoașteți regula silogismului? Așa cred. Toți poeții sunt oameni. Costin Tănăsescu nu este om. Concluzia o enunțați dv.
În momentul în care în creierul dv. s-a produs imaginea textului pe care l-ați scris ieri: „ești cea mai mizerabilă femeie de pe site, un cameleon…o mizerie umană“ (nu mai pot reproduce exact citatul întrucât a fost șters de pe site, dar nu suficient de rapid încât să nu poată șoca o țară întreagă…) trebuia automat să se producă o implozie: poc! acesta a fost creierul lui Costin Tănăsescu…Cum ați putut să mai și postați pe site acel text? Chiar le-ați cunoscut pe toate femeile de pe site încât să puteți distingeți comparativ? Dacă ați sărit pe cineva? Nu realizați că nu ați jignit-o doar pe doamna Caloianu, ci pe toate femeile de pe acel site? Superlativul relativ redă gradul cel mai înalt al adjectivului luat prin comparație (în relație)…Consider imperios necesar ca, înainte de a vă apuca de poezie, să mai aprofundați ceva gramatică…
Nu știu cine este doamna Silvia Caloianu. Nu o cunosc personal, doar îi citesc din când în când poeziile, așa cum am procedat și cu ale dv. DAR știu cu siguranță că este FEMEIE. Aveți curaj să scrieți așa ceva unui bărbat? Greu de crezut. Sunteți demn de plâns, o lașitate care s-a vrut a lua un chip de poet.
Și acum să vă spun ceva, din punctul de vedere al unui profesionist în arta editării (vă și văd acum figura descompusă încercând să mă găsiți pe Internet în așa fel încât să puteți lovi cumva în mine…nu aveți cum, vă asigur!): lucrez în domeniul editorial de 14 ani, mă puteți crede pe cuvânt: design-ul cărții dv. este de-a dreptul monstruos, nu are nici un fel de idee, probabil că încercați să obțineți cu titlul Mi amor același succes pe care îl au manelele și telenovelele…prost gust total, orgoliu umflat cu pompa (părerea unui psiholog vizavi de faptul că v-ați pus acolo poza dv. – probabil că tare mult vă mai iubiți pe dv. înșivă…), iar poezia dv. este, și o spun fără nici o umbră de răutate, submediocră. Am clasificat-o de la început ca fiind genul acela de poezie pe care nu o poți publica decât cu bani…
Aș avea multe de adăugat. Dar mă opresc doar la a vă spune că mă autoinvit la lansarea dv. de la Pitești, am reținut datele esențiale, așa că pregătiți-vă de o înfruntare serioasă: studentele mele „mizerabile“ care vor face un dezastru mai mare în sufletul dv. decât ați făcut dv. în sufletul meu ieri. Argumentat, pe textele dv.!
Nu este o răzbunare – vreau doar să văd dacă puteți demonstra că sunteți bărbat, oricum poet nu veți avea cum să ne convingeți că sunteți…(în schimb vă pricepeți de minune la … balast, balast, balast!)

„De câte ori întâlneam o femeie (…) nu mă gândeam decât la faptul că până într-un sfârșit, nu aș putea să mor de-o moarte bună...“ (motto Costin Tănăsescu)