Îmi căutam cheile-n geantă. Întunericul serii rânjea cu ultimele raze de lumină, parcă certându-mă că ajung de la lucru la ora asta, oră târzie pentru o mămică care are de verificat teme, gătit, spălat zilnic, călcat etc...și curățenie...of, da, curățenie...
Cu mâinile ocupate, o servietă burdușită cu acte în stânga, o plasă de zarzavaturi și fructe în dreapta, încerc să apăs pe butonul soneriei cu fruntea sau tâmpla, în dorința că puiul meu îmi va deschide mai repede.
Visez...doar eu îi spun mereu nu are voie să deschidă la nimeni. După clipe pierdute, mă eliberez de greutăți, găsesc cheile si deschid ușa.
-Nu, nu ai voie să intri, mami, se aude vocea cu clinchet de râs al lui Tedi.
-De ce , puiul mamii, iar mă așteaptă vreo surpriză? îl întreb eu, înghețată de frig, obosită, dornică să-mi sărut îngerașul, să mă eliberez de zecile de lacrimi întălnite doar într-o singură zi, amărăciuni a unora mai puțini norocoși dintre noi care au ajuns într-un moment de a nu se putea ajuta singuri.
-Da, normal că e surpriză, dar de data aceasta numai este un desen sau o floare așa frumoasă ca tine, (îmi spune, râzând ), e altceva... ghici, ce o fi oare, dragă ghicitoare?
-Tedi , nu ai putea să mă lași să intru-n casă , să scap de plase și apoi să-mi arăți? Simțeam că sunt la capătul răbdării când brusc mânuțele lui mă trag cu plase cu tot în casă, pupându-mă cu bărbia, gurița, năsucul plin de ciocolată și scoțând tacticos o coală de hârtie, bine împăturită, din treining.
-Mami, asta e pentru tine, pentru site-ul tău de poezie, știu că-ți place...e scrisă numai de mine...și zău că e tare bună , îmi răspunde cu o mimică arogantă, puștiul meu curtenitor.
-Ok, hai să te văd ce ai acolo îi zic eu ștergându-mă pe față de ciocolata de pe gurița lui și întrezăresc parcă o poezie...pe care o citesc cu greu fiindcă el consideră că e deja mare, cică, în clasa a treia, preferă în general să tasteze decât să scrie de mână.

Mama mea si numai a mea,
-poezie-
de T.V.K,

Mama mea scumpă, dragă și bună,
Te anunț în scris
că sunt un legal lenevist.
Te asemăn cu o zână
Vrednică-mi ești de slugă,
Tu îmi veghezi ca un zeu,
Odihna somnului meu.
La școală, eu întârzii mereu,
Fiindcă țin la somnul meu.
O pălmuță nu mi-ai dat
De când barza m-a donat.
Cu o mustrare lină dar de nedescris
Eu vrednic devin și nu doar în vis
Însă nu mă ține
Red Allert îmi vine…
Jur că o să mă schimb,
Până a doua zi-
La a ta poruncă,
Eu voi face muncă.
Si voi învăța…
numai Foarte Bine eu voi lua
Mândră ca să fii,
de al tău unic copil
Te iubesc , mămico!
Tu presari în calea mea,
Numai fulgi de nea,
Ca în patru ianuarie- prima zi a mea!


Deodată inima aleargă în mine ca la o finală de box. Parcă și roiurile de albine se năruiau sub bătăile ei. Pendula cea veche de la stră-strămoșul meu din partea tatei era pe jos...făcută zob. În camera lui Tedi văd iar toate hăinuțele scoase din dulap și împrăștiate jos pe covor, unele agățate în puști, pistoale, tancuri pe post de steaguri , cearșarful cel bun era desenat, decupat cu ochi si nas și mustăți.
(doar ieri îi schimbasem lenjeria de pat si i-am aranjat camera)
Tac , mâlc, simțind că iau foc..intru în camera mea , (cea mult dorită de Tedi datorită calculatorului și a spațiului mare de a țopăi în pat până la tavan, mai ales cu prichindeii lui de bloc), observând încremenită că aceeași soartă au avut-o și hainele mele, chiar și cele de serviciu pe care mi le calc cu greu...
Ușa șifonierului meu era ruptă, semn că cineva a folosit-o ca leagăn.
Simt că explodez...teoria ca teoria, dar practica ne omoară...și țip, țip, țip la el.
-Tedi, nu mai pot…nu este corect ca eu obosită venind de la lucru, să văd că nu-mi respecți munca.
Până când? Până când tu nu respecți ce s-a hotărât în familie? Fiecare are sarcinile lui…
îi spun eu într-un ton mai mult decât răstit. Și…
Ochii copilului erau plini de lacrimi, eu eram destul de mânioasă, știam că aceste țipete ale mele distruge relația dintre noi și nu așa îl puteam convinge că ceea ce a făcut el este o greșeală. Simțeam teama în privirea lui ca un cuțit aruncat copilăriei mele. Îmi mușc buzele cu putere, de jena de a nu spune cuvinte pripite și necontrolate, nu vreau să-mi urmez impulsurile de moment, nu vreau să ajung să dau în copilul meu. Privesc insistent în ochii lui și îi văd pe ai mei, ochii unei fetițe speriate și foarte neastâmpărate, pline de cearcăne și plâns, efect al bătăilor cu cureaua, al umilinței de a sta ore întregi în colțul camerei pe cojile de nucă.(niciodată nu am înțeles de ce eram astfel pedepsită). Copiii iartă, aparent uită repede și rareori poartă pică.
-Tedi, îmi pare rău că am țipat la tine recunosc că sunt foarte supărată și mânioasă dar tu azi ai greșit, eu am muncit mult ca să cumpar acest dulap iar pendula îmi era cea mai dragă amintire de la "bunii" mei și dezordinea din casă o văd ca pe o rea voință din partea ta, îi spun , încercând eu să găsesc calea unei direcții emoționale controlate care să nu tensionez legătura de părinte cu copilul meu ci să abordez o educație bazată pe dragoste nu pe impuls. Aș vrea să îmi explici punctul tău de vedere, te rog.
-Mami, începe Tedi… pledoaria de justificări…aici a fost un război, eu eram căpitan, hainele agățate sunt pe post de steaguri, fiecare cameră însemna un teritoriu ce trebuia
cucerit. Știi, mami , este exact ca în Warcraft III, la început au fost elfii, apoi au fost oamenii si orcii., așa au început luptele între urmatoarele rase : orci, elfi si oameni, doar pentru ca erau diferiți, de aceea se luptau ei…acesta era primul lor motiv de luptă .Cel de-al doilea motiv era acela de a avea mai mult spațiu, se luptau pentru teritoriu și pentru faima de a demonstra că o rasa este mai bună, mai puternică.De aceea mi-au trebuit toate camerele. Iar într-o zi oamenii au atacat orcii (adică azi), în aceea luptă, oamenii și orcii s-au luptat crud si fară de milă și într-un final nefericit n-a câștigat nimeni fiindcă a rămas doar un singur footman (om in armuri) si un grunt (orc cu toporul), lupta s-a desfasurat pe un lan de porumb, (aici în camera ta unde sunt împrăștiate hainele tale ).
Claudiu era “orc ‘ de aceea s-a agățat de ușa dulapului, eu sunt “elf ‘ fac numai lucruri bune si am puteri magice iar Armand este omul, toți suntem diferiți și luptăm pentru teritoriu….
-Mda, Tedi, însă joaca nu înseamnă distrugere și dezordine, ești de acord?
Iar cine greșește plătește!
Toți greșim, mai mult sau mai puțin dar trebuie să ne reparăm greșelile.Hai să-l sunăm pe nea Ionel să vedem cât costă reparația dulapului și a pendulei (dacă se mai poate face ceva pentru ea) iar reparațiile le suporți tu din banii de pușculiță. Curățenia, ar trebui să o faci singur și vei începe din acest moment.
Este corect așa? îl întreb foarte rece.
-Da , mami este corect, spune Tedi cu o voce tristă, întinzându-mi pușculița cu bani, strânsă într-un an de zile …și bolborosind niște socoteli despre ziua de pensie a bunicii și cea de salariu a tatalui…
-Aaaaaaa, și Tedi…am vorbit deja cu tati, mă suține în hotărârea luată iar porculețul tău –pușculiță nu va mai fi hrănit în zilele lui de salariu…până când nu vei păstra curățenia în casă așa cum o găsești. Și te vei duce mai des la bunica ca să o ajuti dar nu în zilele de pensie.
Totul depinde de tine, să păstrezi curățenia în casă iar dacă la mine vei vedea haine aruncate atunci e corect să ai și tu la fel dar dacă în camera mea este mereu lună atunci așa trebuie sa fie și a ta. Din clipa asta nu mai discutăm de curățenie, atât am avut de spus…
Mi se rupea inima cum vedeam că i se inchid ochișorii de somn ca să repare „mica lui joacă”, știam că o perioadă bună de timp în casa noastră va domni „Zeul ordinii” și la fiecare mică bătălie căștigată în „Războiul curățeniei” o să am grijă să-l premiez pe micul meu luptător elf.


„copiii nu se cern prin site
și nu se-aleg în răi sau buni
căci Dumnezeu când ni-i trimite
ne umple casa de minuni

ni-i dă micuți cu grijă-n suflet
să-i ridicăm către lumini
și drept să-i îndrumăm la umblet
pe calea aspră spre grădini

iar de-om greși a noastră-i vina
nicicum a pruncilor crescuți
și-obrazul de-l mânjește tina
numai pe noi ne face sluți

ei se pornesc egali în lume
și de ajung la bine greu
este că noi greșim anume
dar îi ajută Dumnezeu

nici ei nu ne vor cerne-n site
să ne împartă-n buni sau răi
vor fi doar ființe împlinite
iar noi icoane în odăi „

Sentimentele copilului în ceea ce ține de persoana lui este o reflectare a ceea ce crede el că ceilalți gândesc despre el. Încrederea și încurajarea părinților sunt determinante în educația unui copil. Copiii au nevoie de dragoste și atenție, au nevoie să se simtă iubiți și apreciați.Iar dacă vor mai fi “războaie de curățenie” atunci el va face pe grozavul , se va da în spectacol pentru a-mi atrage atenția așa în felul lui cu orci cu elfi că undeva eu greșesc.
Mă rog la Dumnezeu să nu greșesc!


-sfârșit-
versurile aparțin d-lui Ovidiu Oana