Poate aș fi dură dacă aș spune că noi românii nu știm să ne distrăm. Nu știm să ne „coborâm” la mintea celor mici și fie, doar pentru o zi să trăim într-o lume a viselor și a copilăriilor, unde toți putem fi un personaj dintr-o poveste sau chiar unul imaginar.
De lăsatul secului, am avut bucuria să fiu în Germania, avându-se în vedere că Paștele la catolici este cu o săptămână mai devreme decât la ortodocși. Acolo, majoritatea locuitorilor știu să întâmpine acest eveniment cu mult fast, dar nu în ultimul rând cu bucurie. Zecile de mașini ornamentate, diverse firme care știu să se respecte făcându-și reclamă într-un mod elegant, sponsorizând cu dulciuri și defilând în fața miilor de copii și adulți îmbrăcați de sărbătoare erau „inima” acestui carnaval superb.
Într-adevăr o atmosferă de nedescris. Balerine, clovni, copiii micuți deghizați în personaje hazlii, cât și în diverse personaje din povești, aruncau cu bomboane și zeci de kilograme de confeti.
Această paradă se ține în fiecare oraș mai mare din Germania, iar defilarea durează câteva ore. Toată lumea dansează, cântă, așteptând ca întreaga coloană să treacă prin fața lor. Cei adulți primesc pahare cu vin fiert, pentru a se încălzi, iar micuții aleargă după bomboanele aruncate într-o continuă competiție de a strânge cât mai multe.
După toată această sărbătoare, toți se retrăgeau spre casele lor, lăsând în urma lor o mare de mizerie ce consta în confeti, baloane, bomboane strivite și multe altele…
Am rămas puțin pe gânduri, deoarece știam că neamțul este gospodar, așa că, acea mizerie nu avea să rămână așa pentru mult timp și așteptam ca cei care se ocupă de curățenia orașului să facă ordine.
În mai puțin de o oră, întreaga stradă era plină de cetățeni ai orașului care făceau curățenie, spre surprinderea mea, unde mă așteptam ca cei angajați de către primărie să facă acest lucru.
M-am dus la o doamnă, trecută bine de vârsta a doua și am întrebat-o de ce fac ei curățenie, iar răspunsul ei a fost, pe cât de scurt, pe atât de neașteptat:” E plăcerea mea să fac curat, deoarece și eu am aruncat cu confeti”.
După numai câteva ore, strada arăta impecabil, nelăsând impresia că pe acolo, în urmă cu doar câteva ore a fost un carnaval.
Dar acum, să revin la ce am spus la începutul acestor rânduri, adică: ”noi nu știm să ne distrăm”. Distracția a ajuns în stadiul de a asculta manele, a ne da în spectacol prin beție și eu mai știu cum…
Noi nu știm oare să organizăm diverse evenimente, unde atât cel adult, cât și cei mici să meargă împreună?
Singurele momente când am văzut vâlcenii strânși într-un singur loc este ziua orașului nostru și…noaptea de înviere…
Unde sunt tradițiile noastre de sărbători? La acest carnaval, am fost întrebată dacă noi românii avem un carnaval. Nu știam ce să zic, dar în acele momente mi-au venit în memorie obiceiurile care există în partea moldovei de sărbătorile de iarnă și le-am răspuns că avem, dar în luna decembrie…
Unde sunt tradițiile noastre? Unde sunt românii noștri cu sufletul deschis? Am adoptat ziua de 14 februarie de la americani, oare nu vom putea adopta și un carnaval?
În goana spre Uniunea Europeana am uitat de toate, dar trebuie să luăm exemplul statelor vecine, care tocmai au intrat în Uniunea Europeana și nu și-au lăsat tradițiile deoparte.
Dar cred că deja am pretenții cam multe, nu-i așa?
Ionela van Rees-Zota