„...din gând în gând prin gând te port…”...liniște...nimeni nu mai zice nimic...ei vorbesc iar eu stau și îi ascult...fiecare zice ceva iar celălalt îl contrazice...am obosit ... nu vreau să mai vorbesc cu nimeni...ei vorbesc în continuare...gândul mă duce până la marginea sufletului meu...și acolo tot tu ești...nu pot să zic nimic...aș vrea să îi înteleg dar nu pot...nu vorbesc pe limba mea...sau eu nu mai înteleg graiul lor...nu știu ....dar ceea ce știu...vreau să uit, totul vreau să uit...nimic să îmi mai amintesc...tu...ești aici, ești acolo...tu ești,”viața mea...te-ai înlocuit cu ea, trăiesc prin tine iar tu ești ea...”...ei vorbesc, oare ce zic?...vorbesc de mine, sau de tine, aș vrea să îi înteleg dar nu pot, fiecare spune ceva iar celălalt îl aprobă sau nu...eu mă gândesc...tu...”din gând în gând prin gând te port...”...odată spuneam...fără tine aș muri neștiind...acum nu mai știu nimic...trăiesc să nu ...nu știu...cine să îmi zică....lacrimi...sudoarea sufletlui meu...să plâng ?...nu stiu...să râd?...de ce?...dar ei vorbesc ...fiecare spune ceva iar celălalt...se gândește...eu nu zic nimic...deodată...îmi tresare sufletul...am ajuns cu gândul la marginea lui...un motiv să sar...am sau nu?...un motiv să rămân...nu știu...întorc privirea...și nu văd pe nimeni...decât...pe tine...tu ești?...sau pari a fi tot tu...nu știu...ei vorbesc...unul spune ceva, iar celălalt...tace...toți tac...mă pătrund cu privirile...nimeni nu mai spune nimic...de ce?...ce am făcut?...mă întreb...nu știu, dar ce voi face...?gândul mă ține pe loc...nu îmi spune nimic...la marginea sufletului meu stau și privesc...eram mic...iar dragostea maternă mă copleșea...am crescut iar dorul...mă copleșește iar...de ce?...”din gând în gând prin gând te port”... nici ei nu mai zic nimic...tăcere...gândul îmi întoarce privirea...îmi arată ceva...nu văd...este marginea sufletului meu...ce să mai văd?...nimic...nu vreau să mai văd nimic...am văzut odat’ acum nimic să văd eu vreau...toți se uită la mine...și nu mai zic nimic...e liniște...gândul s-a oprit pe marginea sufletului...ar vrea să plece..dar nu...și acolo tot tu ești...nu vrea să te lase...
-Știi?..deodată îmi spune peretele geam...odată am iubit și eu, nimic credeam că mă va despărți...lumina soarelui ce în fiecae zi mă copleșea...dar a venit o zi când nu m-a mai vrut...am suferit căci o iubeam mult...dar timpul a vindecat sau cel puțin a încercat să mă facă să uit de ea...nu mult după aceea a apărut lumina becului, ce și ea în fiecare seară mă desfăta cu razele ei...petreceam mult timp împreună, dar nu a durat, pentru ca...era stinsă mai mereu...și nu a mai vrut să fie nimic între noi..de ce?... nu știu...am suferit mult și atunci, mi-am zis că nu mă voi mai îndrăgosti de nicio altă lumină...însă timpul nu a vrut așa, căci a apărut în viața mea lumina strălucitoare a lunii, care în fiecare seară îmi deslușește, necuprinsul sfârșit al întunericului...a fost lângă mine când mi-am fost greu în viață, când am plâns când am râs...dar mai ales atunci când am simțit lipsa celorlalte lumini care m-au fascinat odată…și acum îmi mai amintesc de ele…dar …nu m-au mai vrut…poate, deși ne-am despărțit, de multe ori tindeau să se întoarcă la mine, dar …lumina lunii a fost lângă mine atunci când mi-a fost mai greu, când încercam să le uit pe ele...
…am rămas uitmit cât de mult a putut să sufere acel perete geam…eu tac nu zic nimic…”din gând în gând, prin gând te port…”
-Odată am auzit și eu ceva asemănător, spune un alt perete…am auzit de un perete ce era îndrăgostit nebunește de cineva, ar fi fost în stare pentru acea persoană să se sfărâme în mii de bucăți…doar pentru a face o urmă de praf, ca ea să ajungă la el…dar…ea nu a mai vrut să îi dea nicio atenție…de ce?... nu știu…
…am stat și am ascultat tot ce mi-au zis ei…nu înteleg…de ce îmi zic mie toate astea…eu nu vreau să le zic nimic lor…știu de noi, știu de tine...dar nu vreau să mai vorbesc cu nimeni...de ce se uită la mine...ce așteaptă de la mine...eu...sunt la marginea sufletului...am rămas acolo..și nu mai vreau să plec...de ce?...nu știu…poate pentru că și acolo tot tu ești…?nu stiu…lacrima sudoarea sufletului meu…și dacă vorbesc cu ei, ce îmi pot zice…?sunt doar niște pereți…care nu au experiența vieții…deși…povestea geamului m-a copleșit…tu…noi…oare cum va fi?…să îmi arunc gândul…sau sufletul…nu știu…lacrimi…sudoarea sufletului meu…ce să fac?...și dacă aș sări…ce ar fi…?...sau dacă mi-aș arunca gândul…niciodată!..te-aș pierde pentru totdeauna…
….la marginea sufletului meu stau…și privesc la mine…îmi întorc privirea…nu mai văd nimic…te văd doar pe tine…să îmi arunc sufletul…nu !.. căci nu te-aș mai simți pe tine…ce să fac… nu știu…ei tac… nu mai zic nimic…se uită toți la mine…toți tac fiecare perete stă și nu mai zice nimic…eu nu vreau să mai vorbesc cu ei…nu vreau să mai vorbesc cu nimeni…lacrimi…sudoarea sufletului meu…nu știu…
….la marginea sufletului meu…stau și privesc la tine…lacrimi…sudoarea sufletului meu…