agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-01 | |
Și tu simți cum se sfârșește totul sau apocalipsa se cuibărește doar pe amprentele mele? Hai, mai dă-mi un vis. Caută-l pe cel mai frumos. Promit că o să am grijă de el. Îl creștem împreună dacă vrei. Oricum nu mai avem timp de prea multe. Aud negrul. Nu simți cum mușcă norii din ce în ce mai tare? Îmi trag de suflet cu dinții și scuipă-n el cu fulgere.
Vreau să ningă azi, iubitule. Ãsta e visul meu. Îl vrei? Îmi doresc o zi de vară cu multă zăpadă. O zi pe care să o avem doar noi doi; să se poată bucura și alții de ea, însă amintirea ei să rămână între noi, să o pot privi cum alunecă pe fulgere înapoi în cer. Ce e cerul altceva decât un noian de vise ce-au crescut atât de mult încât n-au mai încăput în ochii crescătorilor lor? Ce e cerul altceva decât tot ce n-am putut atinge cu mâna, însă am hrănit cu sufletul? Cerul e doar o reflexie imensă a tuturor sufletelor, o baltă de sus, plină de vise și dorințe. E doar tot imposibilul din lume, luat cu mâinile gândurilor noastre și pus, aparent, inaccesibil de sus... Dar... ce e inaccesibilul? Și... există ceva suficient de sus încât să nu poata fi atins de iluzii, vise, speranțe? De ce esti trist? Nu îți place visul meu? Vroiam să... simți atingerea primului fulg de nea pe o piele fierbinte, arsă de soare... în timp ce mă privești. Speram să ți se pară cunoscut fiorul, să-l recunoști... Speram să zâmbești din nou... Dar... n-are nimic. Mai am un vis. E ca o amintire... Vreau să zbor ținându-te de mână peste o cascadă de curcubeu... Să picăm împreună într-o mare de culori, să ne topim în nuanțe de albastru și indigo până când devenim noi un cer; o baltă de cer în care să nu se înece visele, lacrimile și zâmbetele. Să ne unim într-un roșu imens care se risipește arzând într-un soare de galben... Pentru ca mai apoi să devenim albi de prea multă culoare, mați... să fim spuma mării de culori, până dispărem ușor în valuri de tonuri de verde ocean care merg până spre incolor. Ce spui, iubitule? Că așa e dragostea? Aaaa... Și tu îți mai amintești! Da... Probabil că visez doar să ne iubim din nou...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate