Povestiri cu Mira

II.

A te simți acasă în mijlocul impresiilor. A te lovi cuvintele și a fi adiere de vânt dulce-cald, de vară. Tropotele cailor. A le auzi și a-ți fi bine…

Prima dată i-am văzut, mi i-a văzut ea, Mira, căci eu doar auzeam fornăituri și gemete pe care, altminteri, nu le-aș fi băgat în seamă, da, mi-aduc aminte, i-am văzut când se întâmplase nenorocirea în satul Mirei. Murise un om tânăr. Fusese omorât un tânăr pentru o joacă. Să-ți povestesc...

Erau două sate vecine. Satul Mirei, Colțeni, și satul vecinilor, din altă comună, Sibieni. Între colțeni și sibieni era vrajbă mare. Din te miri ce se luau la bătaie, da’ bătaie, nu glumă. Un colțean, zicea Mira, chiorâse de la cioburile unei oglinjoare, un altul rămăsese șchiop de la cuiul unei țambre. Scândura de la gard, nu știi? mă săgetase ea. Chiar așa, de ce nu știam? Nu murise nimeni din asta. Nu murise. Cu tânărul de care-ți vorbesc, lucrurile luaseră o întorsătură neașteptată, neprevăzută, cum s-a văzut mai târziu, și care a adus multă suferință, Poete, ce știi tu?...

Se așezase pe poteicuța, cu fusta creață strânsă sub ea, și povestea. Și iată ce zicea: la noi la bal, adică la horă, da’ mai pe seară, a început toată tărășenia. Câțiva sibieni veniseră la bal, jucaseră, cred că și băuseră, unu’ era fiul viceprimarului, fusese ziua lui, nu-ș ce fusese, că erau cu chef...

Între sate e un podeț de șufe, frânghii de cauciuc întinse peste apă, ca să treacă oamenii. Pesemne, tinerii, când să treacă podețul, se întâlniseră, pe podeț, cu nevasta lui Barlinte. Tinerică, frumușică și, se știa, aici Mira își puse mâna adânc în piept, că era cam... rea de muscă. Cum, nici asta nu știi?... Era cam curvă, măi Poetule, asta era. Chestia cu musca n-o înțeleg nici eu, mă consola Mira, dar asta era. Deci ea era cam cum ți-am zis, Barlinte era cam bătrân și cam muncea la pădure, mai departe, și nu prea dădea pe-acasă decât sâmbăta...

Într-o sâmbătă s-a întâmplat totul. Unii spun că tinerii hâțânaseră puntea de șufe. Și că vorbiseră și măscări. Și că trecuseră pe lângă nevasta lui Barlinte “prea pe-aproape”, zisese un milițian mai târziu, și că o atinseseră și că ei îi plăcuse. Alții chiar ziceau că femeia, da, femeia îl apucase de gât și-l sărutase pe feciorul viceprimarului. Nu știu ce să spun.Sigur e că tocmai atunci s-a nimerit să iasă de la un vecin Barlinte. N-a zis nimic, și-a luat nevasta cam repezit de-o mână și-a plecat acasă. Nu stătea departe de podeț, iar Barlinte cu nevastă-sa se presupunea că ajunseseră acasă. Oricum se înserase bine, iar oamenii se aciuaseră la căldură…

Aici, Mira a oftat puțin și a tăcut. A făcut un cerc în iarba bătătorită a poteicuței, a mai oftat o dată și a zis: la trei noaptea, milițienii l-au luat din pat pe Barlinte. De ce? De-aia, că băgase cuțitul de nouă ori, în inima feciorului viceprimarului din Sibieni...

S-a aflat mai târziu cum se întâmplase. Între cele două sate, după puntea cu șufe, e o livadă cu meri, care face mere dulci, ce știi tu… Acolo, să vezi ce-i trecuse zăludului de Barlinte prin minte, ăsta legase niște sârmă de trunchiurile merilor, pe acolo pe unde știa că o să treacă sibienii, i-a așteptat până au ajuns, a dat un țipăt, a urlat ca nebunu’ în urma lor și ăștia au luat-o la fugă. Întuneric, erau beți, au fugit care încotro. Se-mpiedicau de sârma oțelită și cădeau. Se sculau, alergau iar și iar cădeau. Nebunia de pe lume. Au povestit mai tărziu că frică de-aia ca acolo n-o să mai apuce nimeni niciodată. În sfârșit, au scăpat de nebun. Au ajuns în sat, în Sibieni. Înfricoșați și murdari de noroi, dar teferi. Fără fiul viceprimarului. El fusese tăiat de Barlinte cu cuțitul în inimă. De nouă ori, cum povestise milițianul din sat. Barlinte mersese acasă, se culcase și fusese trezit la trei dimineața de către milițian...

Mira făcea iar cercuri pe poteicuța ei. Se oprise și oftase iar. Apoi mi-a vorbit. Tata e la închisoare, zicea Mira, e de șaisprezece ani la închisoare, iar mama se culcă acum cu toți… Eu auzeam doar tropotul cailor și nu-i vedeam, dar Mira îi vedea și spunea că sunt verzi și frumoși. Dar asta este o altă poveste...