În loc de motto, un gând mai lung, dintr-o mărturisire...

Þi-am băut cafeaua de ieri. Era rece și pe pereții ceștii nu a rămas nimic... Ceva mă face să cred că din absența asta s-au născut gemenii. Unul seamănă cu mine, celălalt ești chiar tu... S-a întâmplat într-o seară să văd iară. Vedeam de nici nu-mi credeam ochilor. Știi care-a fost primul lucru pe care l-am făcut? Lasă Alexis. Ce-a fost a fost. Tună...

Ploaia deschide fereastra spre mare. Privesc acolo unde digul, farul și întâmplarea-și făcuseră loc spre mine cu ceva vreme în urmă. Când mi-am dat seama că sunt într-un vis am zis să nu mă trezesc. Dar tocmai gândul acesta... Eram de acum... și vedeam... așa am crezut... pățisem ca-n visele copilăriei când visam că zbor...

Tu ai o cutie de tinichea? mă întrebase Bătrânul.. Nu am, i-am răspuns încurcat. Bine, mă voi îngriji să-ți fac rost de una. Mami, ce-a spus nenea?...

Iau un spic din fereastră și-l încerc în palme precum încearcă țăranul de-i vremea secerișului. Suflu pe pleavă și-mi îngrop nările-n boabe. Miros de pâine caldă, de trup și Infinit. Mă las în gând pe plajă și mă trezesc iubit. De mic îmi plăcea să ies pe scara exterioară, să mă plouă. Parcă în apă l-am făcut, Gheorghe, îi zicea mama lui tata, râzând fericită. Aista-i peșcele-n ploaie, Rafilo, zicea tata tărăgănat, cu puternic accent ardelenesc, mândru de bucuria mea de-a ieși-n ploaie, pe orice furtună. Îmi dădeam drumul pe balustradă și la etajul întâi săream în gutui…

Tu ai o cutie de tinichea?...