din când în când vine să mă întrebe ce fac
dacă iubesc dacă dorm dacă
mi-au putrezit verile în coburii sângelui
invariabil îi spun că totul e-n ordine
e liniște belșug de liniște liniște în avanpostul acesta
atât de multă că poti auzi cum întunericul sparge
stele căzătoare-ntre dinți
și numără
molii
ciocârliile au rămas atârnate de cer cu ciocul înfipt între coastele sfinților
diminețile trec aplecat și tăcute ca
melcii


rareori se aud străbunicii oftează
vântul prin ei ca printr-un fluier
de os


în ultima vreme nici zidurile nu se mai plâng
au prins rădăcini în humusul acestei păci absolute
și cresc.

Invariabil,
dinspre mâine
spre mine.