Intotdeauna cand iubesc tind sa traiesc mai intai miezul povestii si nici chiar spre final povestile mele nu prind contur. Nu stiu daca sunt superficiala si atunci ma multumesc cu putin (pentru ca ce-i frumos tine putin, iar cu uratii nu ma incurc) adica un fel de „las un semn ca am trecut pe acolo” (si unde ai putea sa scrijelesti mai bine daca nu in mijlocul padurii pe drumul pe care stii sigur ca multi vor fi cei care se vor intreba daca numarul este din reteaua lor de telefonie?) ori se trage de la fuga cotidiana la care ne-am inscris cu totii, desi premiul n-a fost anuntat, iar sansele de a fi descalificat pe motive de sanatate sunt destul de mari.

Sa facem impreuna o precizare de ordin terminologic. Ce inseamna miezul povestii? Pai atunci cand nu-l mai percepi ca pe un intrus pe cel langa care iti inghesui toate visurile pe o singura perna (primita de la mama; mama mea, bineinteles) se cheama miezul povestii.
Sau… invers? La inceput ti se pare prietenoasa creatura din zbuciumul diminetii cand toate ceasurile isi dau startul muzical la 8 fix pentru ca dupa consumarea actiunii prin repetare sa ajungi sa nu-l mai recunosti pe cel pe care-l credeai…? Pe aceasta compilatie matinala punctuala gasim mai multe melodii: „Deja te stiu de-o saptamana” (subliniez „te stiu”), „A inceput sa ma enerveze tot mai mult felul in care arati in halatul meu de baie”, „Pleaca, dar ramai cu mine” (varianta remixata a lui „Ori te muti la mine, ori ne despartim”) etc.

Deci ori incepe sa-mi placa copacul din gradina care si-a infipt adanc radacinile si a spart asfaltul, ori ma gandesc deja cum sa-l tai ca sa-mi vina mai multa lumina naturala in casa.

In fapt si miezul are marginile lui, iar cele doua situatii descrise mai sus se prind de tivul amorului ca intr-o imbratisare apropiindu-se mai mult pe o parte si mai putin pe cealalta de ceea ce noi stim ca reprezinta inceputul si sfarsitul.

De ce am facut alegerea de a limita riscurile? Din pesimism. Si totusi devreme am realizat ca iubirile mele sunt zamislite in eprubeta, in conditii igienice, controlate la doua maini, supravegheate de aparate sofisticate pentru ca dupa proceduri pe durata scurta sa-mi iasa rebuturi, copii nereusite ale unor experiente anterioare si pe deasupra si fara cap (iar unde nu-i cap, vai de picioare!). Am standardizat iubirea si i-am aplicat eticheta de produs contrafacut in incercarea de a surprinde tocmai placuta intimitate ce se creeaza dupa trecerea unei anumite perioade.
Trebuie sa-ti amintesti momentele in care ai ras de cele care incearca sa slabeasca in cateva luni cand tu poti s-o faci gratie pilulei minune sau de cei care invata cativa ani suportand greul aer academic cand tu poti sa-ti cumperi diploma. Ceva facil, asta am incercat sa creez si eu. Si am avut succes. O perioada. Apoi stii si tu ce se intampla cand iese totul la iveala.

Iar acum tot eu vin si ma cenzurez incercand sa-mi lichidez stocul de pesimism pentru a scoate in plin sezon un produs care sa fie ambalat frumos, sa fie intreg si bun si care sa se vanda fara strategii de marketing complicate.