Mi-au plăcut dintotdeauna statuile de la Universitate. Deși par așa banale și nimeni nu pare să le observe în graba lui pe acel bulevard, mie mi se par un fel de „simbol” al acelor locuri.
Prima dintre ele îl reprezintă pe cărturarul Ion Heliade-Rădulescu. Ea a fost realizată de Ettore Ferrari în jurul anilor 1880. Cea de’a doua statuie este a domnitorului care a reușit să unească, deși pentru scurt timp, cele trei țări românești, Mihai Viteazu. Ea a fost realizată de Carrier Belleuse în 1874. Urmează statuia marelui cărturar iluminist Gheoghe Lazăr. Arhitectul acesteia este Ion Geogescu, 1886. Ultima statuie e și cea mai de curând realizată, în anul 1935, de către Ion Jalea. Statuia îl reprezintă pe marele pedagog și omul politic Spiru Haret.
Interesantă este și povestea haioasă a acestor statui, poveste realizată de oameni care au dorit să evidențieze existența acestor statui. Ea sună cam așa:
Ion Heliade-Rădulescu întreabă: „Cine și-a făcut nevoile aici?”
Mihai Viteazu propune: „Să-i tăiem capul!”
Gh. Lazăr zice: „Să-l judecăm!”
Iar Spiru Haret răspunde speriat: „EU...”
Probabil că dacă data viitoare veți privi mai atent statuile veți realiza că ele chiar vorbesc, sunt vii în această poveste și veți înțelege și replicile și reacția fiecăreia. Nu le ignorați! Dacă nu aveți ocazia să le vedeți în realitate intrați repede pe google;)