Oare ce îmi mai pot dori de la viață? Am făcut totul! Numai ceea ce mi-am dorit. Am atâtea păcate uitate în mine, încât Dumnezeu își ferește privirea când mă uit spre cer să văd dacă va ploua. El a ales mai bine decât mine. El a ales să mă pedepsească lovind în cei pe care credem absurd că i-aș putea iubi, iar eu l-am pedepsit aberant ignorându-l. Ce demență mă definește astfel încât să cred că Lui i-ar putea păsa!? Pe amândoi ne definește lașitatea. La mine se observă prin calitatea păcatului, care este cu atât mai definitoriu cu cât furia nejustificată uneori îmi animă acțiunile. Și dacă mi-aș purta masca ignoranței tot timpul, tot m-ar recunoaște. Pe El îl definește prin atitudinea față de suferința semenilor. Am o certitudine în ceea ce mă privește și El știe. Și dacă mi-ar lua ce am mai drag pe lumea asta tot nu m-ar corupe. Viața merge înainte, iar eu în căderile și decăderile mele mă agăț pervers de ea. Îmi place să mă târâi, precum șarpele care a schimbat destinele creației Lui. Dețin înfăptuirea tuturor celor șapte păcate, iar cu toate acestea eu voi continua să le dublez, triplez sau să le repet exponențial. La fiecare repetiție voi fi mai vândut mediocrității mele, voi fi mai aproape de purgatoriu. Astfel nu voi da nimănui satisfacție. Voi sta între lumi, spre disperarea Lui, acolo unde ajung cei nevinovați. Și înainte de fatidica finalitate voi lua cu mine tot ce ne-a legat la inițierea mea în viață. Asta ca să-i amintesc că mi-a dat drumul între semeni ca să simt suferința până în prăselele ființei mele, ca să devin modelul prin care să demonstreze semenilor că se poate supraviețui că o rană vie, oricât de infect ai fi. Un motiv în plus să cred că iadul nu există iar raiul este complet aseptic. Voi continua să păcătuiesc iubind ce-mi este interzis, să detest binele și răul, să anulez adevărurile Lui prin minciunile mele, să-mi îmbrățișez grotescul, să-mi educ defectele ... Recitindu-mi gândurile, tot ce gândesc îmi suna a rugăciune! O rugă pentru evadarea din suferință a celor pe care i-aș putea iubi. Mie îmi revine rugul. Oricum prefer să sfârșesc cenușă. Nu aș accepta să locuiesc prin cimitire, să-i am vecini pe cei care sunt de neînlocuit.

mai, 2007