agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-04 | | Cine să fie "Acela", care să nu vrea să lase "torța vie" să moară pe marginea umbrei ca o candelă uitată în timp și în spațiu?!! Oare viața are un scop precis modelând iarăși dorința neîmplinită, care s-ar fi vrut topită dincolo de stratul întunericului acestui veac? Iar lacrimile care își împleteau cuvintele tristeții, atingându-le, acum să se contureze în cristale de mărgăritare, aducând iar fărâma de împlinire, zâmbind din nou unui viitor așteptat de lungă vreme?... Pașii bunei mele prietene, mă îndrumau spre Cenaclul Orfeon. Glasul ei, ecou de inimă iubitoare, mă împingea spre prezentul care, cu speranța clipei, îmi reda bucuria uitată. Un zâmbet cald, o îmbrățișare prietenească, o singură privire și parcă toți se cunoșteau de când lumea. Cine sunteți voi ?... Cine sunt eu?.... Ochii sclipesc luminoși, fruntea se apleacă, flacăra caldă a inimii se aprinde, sensul vieții capătă alt contur. - E președintele Cenaclului, zise poeta, Vasilica Ilie. E un mare poet, e... și foarte credincios, a scris multe poezii religioase. - Te rog ,Vasilica, mai spune o dată, cum îl cheamă? S-a produs o mare inflație de nume în mintea mea și nu vreau să le încurc. - Ioan Rațiu, moderatorul nostru! - Figura lui, îmi spune multe! - Cât de multe? - Credință, caldură sufletească, dăruire "binelui comun!" Zâmbind, și ea la fel de fericită, tăcu. Poeta Anne Marie Bejliu, ne întide la fiecare masă poemele ei, vrând a fi primele comentate. Mă ridic și eu, dăruiesc tuturor câte o carte pe care o publicasem cu ceva timp in urmă, dar cum nu a fost niciodată prezentată in public, nimeni nu știa de existența sa. Mi se cere autograf. Cu toată dragostea scriu autografe și imediat mi se reîntoarce câte un volum din partea tuturor tot cu câte un autograf, însemnat pe prima pagină. Fericită, le citesc și le păstrez în inima mea, care acum uitase de-a binelea tristețea. La comentarea poeziilor luă prima cuvântul, poet, scriitor, profesor Necșoiu Florica. - Anne Marie, poeziile tale sunt de o mare valoare, dar… de ce scrii tu cu litere mici la început de rânduri?... Draga mea, pe tine te respecți!... Așa scria Eminescu?... Ah, da!... Tot el a rămas modelul cel mai sfânt. Regele Poeților!... Nu, nu-l vom putea uita, niciodată. In comparație cu poeziile noastre de astăzi, el a scris cele mai frumoase poezii, deoarece nu vei avea nicicând nevoie să deschizi dicționarul limbii române ca să le înțelegi. O să pierdem limba noastră română, fraților. S-au apucat tinerii noștri de azi să scrie pe Messenger cu “k“ în loc de „ca“, și cu multe alte prescurtări. Poeții: Alexandru Ciocioi, Ion Lucian Colita, Mircea Coroș, etc. întreținu o discuție și mai intensă despre marele nostru poet, Mihai Eminescu. Cu sinceritate mi-am declarat și eu sentimentele trăite sub teiul înflorit de la mormântul lui, unde nu de puține ori i-am cerșit înțelepciunea de care aveam mare nevoie ca să scriu primul meu volum de carte. Din umbrele întunericului, simțeam atingerile luminițelor albastre, mângâindu-mi fruntea tristă, asudând de atâta trudă și durere, asta de câte ori veneam la fica mea Elena ce locuiește în apropierea Cimitirului Belu. In zilele încețoșate, aș fi scoborât în tainele adâncului, să culeg din mâna de țărână o scânteie din inima poetului, să-mi aprind cu ea inima, să-mi luminez sufletul gol și singuratic, dar ar fi fost la fel de probabil c-ar fi luat foc întreg Universul. Și pe Eminescu nu-l poți căuta în adâncuri... "El" deschide poeților noștri, mereu o poartă spre înalt, plină de tandrețe, candoare, stropi de speranță , iubire fără seamăn, dar... și tot atât de sfâșietoare durere: De câte ori, iubito... De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheață îmi apare înainte Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă – o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite. Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus Cu-n pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus. Atunci pe a ei urmă priviri suferitoare Nici rău nu-i pare acuma, nici bine nu... ea moare. Visându-se o clipă cu anii înapoi. ............................................................ Suntem tot mai departe deolaltă amândoi. Din ce în ce mai singur mă întunec și îngheț Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți. 1879, 1 septembrie. "Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite." (neînțelese fraze) Deși mă văd și pe mine precum "o pasăre cu aripi ostenite, îmi doresc din tot sufletul ca poporul meu să nu ostenească, și nici să rătăcească prin "Zarea Eternei Dimineți". Mă voi lăsa biciuită de toate injuriile, așa cum spune cuvântul Domnului: "Veți fi ca gunoiul pământului". Dumnezeu, să reverse Har și înțelepciune peste Poporul Roman. Iar peste "dragii noștri prieteni răposați" odihnă în Sfera Bucuriilor Cerești. Doamne ajută! Elisabeta. c |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate