agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1680 .



Amintiri din Cehia
personale [ ]
prima parte

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nelson ]

2008-06-17  |     | 



O amintire din vremurile bune cu ai mei prieteni într-ale artei (în mod special cu Ilie Boca) amuzantă și pilduitoare totodată, ar fi o întâmplare din timpul miraculos trăit împreună în toamna anului 1996 cu un grup de artiști băcăuani, în Cehia, ca răspuns al grupului Torzo, la Tescani. Atunci, în afara vizitelor în muzee și galerii, sau la sediul uniunilor de creație suspendat pe patru piloni deasupra Vâltavei, și unde gazdele ne primiseră cu o masă, ce ne apărea pantagruelică, a trebuit în mod special, să organizăm o expoziție de artă, la Ambasada României din Praga.

Manifestarea, deși era o selecție din expoziția anterioară deschisă la Muzeul hussit din Tabor, sau poate tocmai de aceea, s-a dovedit, din multe puncte de vedere, o reușită.
Vernisajul- select și risipitor totodată, și unde artiștii români tăifăsuiau laolaltă cu ambasadori, consuli, personalități culturale precum și potentați oameni de afaceri, a fost scăldat din belșug cu bere cehească și vinuri românești. Și toate acestea, într-o sală cu tapiserii de secolul XVI, în care trona agățat de tavan, un candelabru uriaș, din cristal de Bohemia, despre care se spunea că Ceaușescu dăduse dispoziție să fie înlocuit cu un fals.
Operațiune, care, din fericire a fost dată în vileag din clădirea de vizavi, unde se afla Ambasada Italiei.
În acea selectă adunare am înțeles printre altele, că patriotismul nu e numai apanajul celor ce nu reușesc. Un foarte prosper om de afaceri praghez, cu un nume predestinat –Pastramagiu- avea pe cartea de vizită tricolorul românesc, iar soția (cehoaica pe care o cunoscuse pe litoralul românesc), nu vorbea în casă decât românește.

Faptul că eram cazați la ambasadă și felul în care eram tratați, frumusețea și normalitatea din jurul nostru, aerul occidental pe care îl respiram, arhitectura înnobilată, arta urbană, galeriile fastuoase pline de sticlării monumentale (doar eram în Bohemia!) ne făceau să ne simțim alți oameni. Fațadele din centrul istoric unde se răsfățau lucrări de art nouveau în plină restaurare, podul Carol plin de șevalete și formații rock, palatul Hrad cu garda prezidențială (unde soldații erau selectați să nu fie mai înalți decât președintele Havel), târgurile de meserii pline cu arme de epocă, armuri, zale, soldăței de plumb, spectacole și muzică medievală, forfota de turiști nemți și japonezi contribuiau din plin la această unică stare.
Eram de câteva zile la Praga- fostă capitală a imperiului prusac- trăiam parcă într-o lume pe care o uitasem, de care ne era dor și pe care, în același timp, o regăseam cu bucurie.

Tocmai vizitasem o importantă galerie, organizată pe trei niveluri, unde lucra soția unuia din artiștii gazdă (și era iarăși gratis pentru noi). La parter se putea vedea artă modernă, la subsol o expoziție cu lucrări între sexi, porno și underground, iar la etaj expunea pictură un cunoscut pictor și regizor german-Achterbuch. Era uimitor faptul că pictura acestuia semăna întrucâtva cu pictura lui Ilie Boca; până și ca vârstă erau apropiați. Ilie îl admira cu voce tare, ca de obicei, îi recunoștea valoarea, dar simțea că are un handicap tehnic în fața neamțului: Bătrâne- tocmai îmi spunea- uite, eu nu pot să obțin transparențele astea, pentru că nu am acril!

Cu o seară înainte, câțiva artiști din grupul Torzo, tocmai ne invitaseră la celebrul club de jazz praghez-Reduta, ce se afla în apropierea amintitei galerii și unde, în hol, te întâmpina un poster impresionant și neașteptat: Bill Clinton cântând la saxofon ca invitat al președintelui Havel ( la rândul lui mare iubitor de muzică rock).
A fost o seară galactică, cu muzică de jazz de cea mai bună calitate, recitaluri și băuturi foarte scumpe (eu am băut doar ce ne-au oferit gazdele). Ca invitată a serii era protagonista celebrului serial M.A.S.H.-Loretta Swit, de la care colegul Bujor tocmai obținuse un autograf pentru fiul său, pe o poză a acestuia, în ipostază de culturist.

Ilie Boca părea mai relaxat, mai plin de spirit ca de obicei, nu mai desena tot timpul ca la Tabor, trăia din plin clipa pragheză ca pe un moment irepetabil și totodată devenise mai de-al nostru, mai civil artistic, mai de gașcă! Unul din colegi observase că Ilie se întoarce de la cumpărături, de fiecare dată, cu o sticlă de Budweiser în punga cu alimente, ca desert. Îl știam destul de strâns la pungă, nu risipea fără motiv, îi plăcea mult să ducă acasă cadouri și colecționa de peste tot antichități. Totodată Ilie avea calități cunoscute de marscheur (chiar de globetrotter! ) și zile întregi ne-a purtat perpedes prin superba capitală, pe care unii o considerau într-un fel, mai frumoasă decât Parisul.
Datorită lui Ilie și a lungilor plimbări de atunci, mă descurc mai bine în Praga decât în București! Sau cel puțin, așa îmi place să cred, deoarece nu am mai avut ocazia să verific.

Trebuia să ajungem pe jos, de la ambasadă, până aproape de primărie, în zona unde începuse revoluția de catifea și să luăm metroul spre Muzeul de Artă Modernă, acolo unde, un angajat (membru al grupului Torzo), urma să ne introducă în muzeu printr-un depozit de artă, de care răspundea. Maestrul Boca văzând prețul biletului (puteai cumpăra un mic suvenir sau două beri), ne propuse s-o luăm pe jos mai departe, fiindcă tot trebuia să mâncăm și așa puteam găsi un bistro mai ieftin. Mâncam de obicei "la varice", mici localuri cu servirea în picioare, salate asortate cu tot ce doreai și “ne înfruptam” din cele mai bune beri. După aproape două ore de mers pe jos, cu salate și bere, la bistrouri fără wc-uri accesibile, cu jumătate de oră înainte de a ajunge la Muzeu, am adăstat lângă niște tufe de pe malul Vâltavei, să scăpăm de "nobila povară". De data aceasta maestrul nu a mai achiesat la gestul nostru gregar și balcanic și a încercat un timp să reziste ca un european civilizat. Asta până la un moment dat, când de la presiunea -pe care și o bere vestită o poate exercita-îi reveni simțul umorului și urechile noastre siderate, auziră atunci o eliberatoare vorbă de spirit:
-Cred că am să mă piș în muzeul lor ! și s-a ținut de cuvânt.

Revenirea de la Praga, a semănat izbitor cu drumul spre Cehia-adică plin de culoare și spirit de echipă tipic românesc: plecări în echipaj pe grupuri mici afine și apoi risipiri cât se poate de aiurea, impregnate de individualismul specific, cu pierderi, rătăciri, regrete, regăsiri (uneori pătimașe) de regulă într-o berărie pe care, atât de mult deja, le iubeam! Impresionanta gară a Pragăi ne adunase încă o dată. Și asta doar spre a ne risipi pe drumul de întoarcere la Tabor, acolo unde gazda noastră, moldoveanul naturalizat Teodor Buzu, interpreta orice întârziere și abatere de la program, prin prisma imaginii lăsate permanent de media cehă despre români: adică scandaluri, hoții, probleme coborâte de regulă în curtea ambasadei române din Praga. Iar noi alimentasem, încă o dată aceste temeri, cu "nevinovata" noastră întârziere care ne duce cu gândul spre obiceiurile de acasă.

Rămas în trupa cea mai problematică, trebuia să mă comport mereu ca un tampon și să fac tot posibilul să se poată trece peste celebra întrebare a lui "Diabolo" față de artistul-doctor:
-Bă coane, ori ești doctor, ori ești pictor!? Era mai simplu să ne întrebe pe noi care-l invidiam pentru cât lucrează și pentru faptul că este un colorist recunoscut în branșă, iar ca doctor nu unul oarecare. Pe lângă acestea mai și scria bine. Dar echipa noastră era în același timp, cea mai veselă, colorată și neplicticoasă, din gruparea artiștilor noștri.
Așadar, ne pierdusem prin subteranele gării pragheze de echipa serioasă, Ion și Ilie. Cu toate acestea, nu ne consideram câtuși de puțin vinovați. Păi cine îi pusese pe cehi să-și plimbe căruțurile cu bere la peroane, tocmai când noi căutam trenul! Rămăsesem singuri, nu ne grăbeam, dar cu toate acestea, trebuia să ajungem la Tabor. Am aflat că aveam un tren navetă cam la o oră distanță și hotărâsem să mai bem o bere, iar de la peron am mai luat și pentru pachet. Nu știam deloc, că nu o să ne tihnească. Bineînțeles, imediat ce o sticlă sa răsturnat pe culoarul vagonului, am servit de la o tînără familie, o muștruluială netradusă, dar înțeleasă cu vârf și îndesat! Abia atunci am înțeles, că nu se consumă băuturi în tren. Ne demascasem și ne resemnasem aprinzându-ne o țigară, care bineînțeles, nu ne-a ajutat prea mult, pentru că la ei în tren nici măcar nu se fuma. Era prima dată când nu puteam înghiți civilizația asta totalitară!.
La final, controlorul aflând că suntem din estul Europei, ne lăsă totuși la geam, cu mâinile afară, să terminăm iubitele țigări.





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!